Festivalul haiducilor - media

Concursuri de putere şi îndemânare la prima ediţie a festivalului haiducilor: trasul buştenilor şi aruncarea baltagului - Adevarul

Un eveniment inedit are loc, timp de două zile, la poalele muntelui Grinţieş, din Neamţ. Festivalul haiducilor reuneşte participanţi din trei judeţe.

Vineri şi sâmbătă, 8 şi 9 septembrie, în comuna Grinţieş, din judeţul Neamţ are loc prima ediţie a Festivalului haiducilor, o manifestare unicat pentru această zonă a ţării.   

„Locul ales pentru desfăşurarea festivalului este situat sub poalele muntelui Grinţies, într-o poiană mirifică, plecând de la ideea că istoric şi mitologic, acolo se întâlnea ceata lui Vasile cel Mare la răscrucea secolelor XVIII şi XIX, haiduc ce hălăduia munţii Bistriţei. Strategic, locul era foarte bine situat, deoarece era departe de mâna lungă a poterei, făcând cu uşurinţă trecerea la nevoie în Ardeal, la Corbu, ori pe Valea Bistriţei, la Dreptu sau Borca. Acolo se mânca haiduceşte, se împărţeau prăzile, se petrecea şi se organizau concursuri de forţă şi măiestrie. Încercăm să reconstituim prin programul festivalului acele vremuri“, a declarat profesorul Daniel Dieaconu, cel care a iniţiat festivalul.

Istoricul Dieaconu a cercetat şi valorificat fenomenul haiducesc, iar festivalul a fost organizat pe baza unui proiect al Asociaţiei Pro Grintieş finanţat de Consiliul Judeţean Neamt, Consiliul Local şi Primăria Grinţieş. 

În programul celor două zile de festival, vor avea loc concursuri haiduceşti de putere şi îndemânare, călărie, trasul buştenilor, aruncarea baltagului, tăiatul buşteanului cu beschia sau securea.

De asemenea, va fi premiat cel mai frumos animal de la munte, vor fi concursuri de cântec popular şi folk pentru tinerele talente din judeţele Neamţ, Suceava şi Harghita.

În acelaşi cadru vor fi expuse spre degustare specialităţi gastronomice haiduceşti şi ciobăneşti din zonă.

link Adevarul

08.09.2017

Florin Jbanca

Proiect pentru Festivalul Haiducilor, la Grințieș

Proiectul „Festivalul Haiducilor“ a fost lansat zilele acestea la Grințieș, urmând ca festivalul propriu-zis să se desfășoare în perioada care a rămas până la sfârșitul lunii octombrie 2017. Proiectul a fost inițiat de Asociația „Pro Grințieș“, printr-o echipă formată din profesorii Daniel Dieaconu, Loredana Zaharia, Cristina Vatamanu, Mihai Panțiru, Ilie Alexandru și are sprijinul Consiliului Județean Neamț, căruia i se alătură comunitatea locală prin voluntari, care vor sprijini proiectul, dar și oamenii Primăriei, în frunte cu primarul Vasile Alexandroaia. La lansarea de joi, 29 iunie, alături de echipa de proiect au fost prezenți și doi meșteri populari, care în ziua precedentă au terminat de montat dranița pe acoperișul celei de-a doua clădiri a complexului muzeistic local, cea care va adăposti atelierele tradiționale de tâmplărie și fierărie. Meșterii populari Luțu Gabor și Viluț Tanasă au îmbrăcat, alături de profesorul Cristian Vatamanu, straiele populare muntenești și s-au pozat pe scara din fața muzeului, arătând ca veritabili urmași ai lui Vasile cel Mare, haiducul de pe muntele Grințieșului de pe la începutul veacului al XIX-lea. Festivalul se va desfășura în perioada 8-10 septembrie într-o mirifică poiană de la poalele muntelui Grințieșului cu prezența cunoscutului om de televiziune Cristian Tabără și a echipei sale e la „Exclusiv în România“. Gastronomia haiducească și ciobănească va fi la ea acasă, ca și muzica populară, doinele și baladele, sârbele și horele, cu rapsozi în recital. Nu vor fi lăsate deoparte nici tinerele talente, care vor avea o secțiune de muzică folk. Mai mult, vor fi organizate întreceri haiducești și muntenești, călărie, trasul buștenilor cu caii, tăierea bușteanului cu beschia și cu securea, aruncarea baltagului, „cel mai frumos animal de la munte“ etc.

Organizatorii speră ca această inițiativă inedită să aibă succes și să devină o tradiție în comuna care a propus peisajului cultural „Banda lui Bujor“ cu o piesă de teatru haiducesc, ce s-a impus într-o emisiune „Exclusiv în România“.

În așteptarea festivalului, gospodarii din Grințieș pregătesc un cor bărbătesc, promovând cântecele haiducești ale locului.

Având sprijinul autorităților locale și, mai ales, al celor județene, acest festival poate deveni o tradiție, mai ales că turismul festivalier nemțean are nevoie de astfel de inițiative. (Z.C.)

http://ziarulceahlaul.ro/proiect-pentru-festivalul-haiducilor-la-grinties/

04.07.2017

De „Sân’ Petru“, cu haiducii la Grinţieş

 „Festivalul haiducilor“ se va desfăşura în luna septembrie

Mare sărbătoare a cuprins comuna Grinţieş de ziua Sfântului Petru, când oameni cu drag de tradiţii şi păstrători ai acestora, au lansat proiectul „Festivalul haiducilor“, care va ţine până în toamnă târziu, în luna octombrie. Proiectul a fost iniţiat de Asociaţia „Pro Grinţieş“, printr-o echipă formată din profesorii Daniel Dieaconu, Loredana Zaharia, Cristina Vatamanu, Mihai Panţiru şi Ilie Alexandru şi se bucură de sprijinul Consiliului Judeţean. Bineînţeles că o astfel de manifestare nu se poate realiza fără sprijinul comunităţii locale, voluntari care vor sprijini proiectul, dar şi oamenii primăriei în frunte cu primarul Vasile Alexandroaia. La lansare, alături de echipa de proiect, au fost prezenţi şi doi meşteri populari care, în ziua precedentă, au terminat de drăniţit cea de-a doua clădire a complexului muzeistic local, cea care va adăposti atelierele tradiţionale de tâmplărie şi fierărie: Luşu Gabor şi Viluş Tanasă. Au îmbrăcat, alături de profesorul Cristian Vatamanu, straiele populare munteneşti şi s-au pozat pe scara din faţa muzeului, arătând ca veritabili urmaşi ai lui Vasile cel Mare, haiducul de pe muntele Grinţieşului de pe la începutul veacului al XIX-lea. „Festivalul haiducilor“ se va desfăşura în perioada 8 – 10 septembrie, într-o mirifică poiană de la poalele muntelui Grinţieşului, în prezenţa cunoscutului om de televiziune Cristian Tabără şi echipa sa de la „Exclusiv în România“, dar şi a altor televiziuni locale. Gastronomia haiducească şi ciobănească va fi la ea acasă, dar şi muzica populară, doine şi balade, sârbe şi coroghieşti, hore şi ruseşti, cu rapsozi în recital, dar şi concurs de tinere talente, aşa cum va fi şi la secţiunea de muzică folk. Nu vor lipsi întrecerile haiduceşti şi munteneşti: călărie, trasul buştenilor cu caii, tăierea buşteanului cu beschia şi cu securea, aruncarea baltagului, cel mai frumos animal de la munte şi multe altele. Organizatorii speră ca această inedită iniţiativă să aibă succes şi să devină o tradiţie în comuna care a propus peisajului cultural o „bandă a lui Bujor“ cu o piesă de teatru haiducesc ce s-a impus pentru o emisiune „Exclusiv în România“. Gospodarii din Grinţieş pregătesc cu sârg un cor bărbătesc promovând, bineînţeles, cântece haiduceşti ale locului.  

http://realitateamedia.ro/de-san-petru-cu-haiducii-la-grinties/

Natalia RÎŞTEI

realitateamedia.ro

04.07.2017

Catedrala din lac, istorii noi si vechi

 Catedrala din lac, istorii noi si vechi

• din apele lacului de acumulare au „răsărit“ si-n acest an rămăsitele pămîntesti ale bisericii din Hangu • lăcasul de cult, unul impunător, a fost dinamitat înainte de finalizarea lucrărilor la barajul de la Bicaz • se spune că biserica s-ar fi ridicat pe locul uneia vechi din lemn pomenită într-un document al lui Stefan cel Mare din 1458 • „Nu uităm cît om trăi ce-o fost atunci, da' cînd ruinele bisericii ies la lumină, ne apucă mai mare jalea“, spune trist Constantin Manolache din Hangu • 

 

 Seceta din această iarnă si o dată cu ea scăderea nivelului apei din Lacul Izvoru Muntelui au făcut ca zidurile fostei biserici din Hangu să iasă iarăsi la lumină. Numai că de data aceasta trăitorii locului parcă n-au mai încercat emotiile întîlnirilor trecute cu fostul lor lăcas de cult. La descinderea noastră, mai acum vreo două săptămîni, cîteva zile în urmă, pe la rămăsitele pămîntesti a ceea ce fusese cîndva biserica din Hangu, ne-am întîlnit doar cu linistea profundă a locului, cu cîtiva iubitori de istorie modernă, precum Daniela Ursu, Liliana Pîntea si noi, doi gazetari, cu propriile noastre emotii acumulate cu prilejul vizitelor anilor trecuti. Schimbăm cîteva vorbe în treacăt, ca o dată cu singurătatea ce ne-a învăluit, să ne revină în minte, ca un ecou pierdut in depărtări, vorbele fostului cronicar al locului Teoctist Galinescu: „Cînd vîntul bate si frunzisul codrilor freamătă, iar apele lacului văluresc, auzim dangăt de clopote. Sigur sînt cele ale bisericii din Hangu, dinamitată si scufundată“. Noi am auzit doar linistea istoriei, ce a fost extrem de crudă cu asa-numita Catedrală din Hangu si-n general cu gospodarii Văii Muntelui. Asadar, Tara Hangului, cum a fost numită zona ce se întinde de la Bicaz spre Largu, a găzduit din vechime sihăstrii, schituri si mănăstiri, fiind o adevărată Meteoră românească împreună cu lăcasurile monahale ale Ceahlăului. În poienele din munti s-au ridicat sihăstrii si schituri în vremea primilor musatini, iar apoi mănăstiri domnesti sau boieresti precum Pionul, Buhalnita, Durăul. În secolul al XVIII-a si prima jumătate a secolului al XIX-a s-au ridicat bisericile tărănesti din lemn, bijuterii de arhitectură populară precum cele de la Farcasa, Bistricioara, Grinties. Încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea au început să se ridice biserici mari de zid, monumentale, precum cele din Poiana Grintiesului, Bistricioara, Ceahlău - Schit si Gura Hangului. Cea din urmă numită, subiectul articolului nostru, biserica de la Gura Hangului a impresionat prin maiestuozitate, dar si printr-o istorie tristă, printr-o existentă efemeră. Sînt multi autorii care spun că biserica s-ar fi ridicat pe locul vechii bisericute din lemn pomenită într-un document al lui Stefan cel Mare din 1458, distrusă de vremuri si de oameni. Catedrala a fost rezultatul efortului sătenilor care si-au dorit un lăcas de cult măret în mijlocul „Sesului Hangului“, o zonă ce începea să semene cu un adevărat orăsel.

Ultima slujbă a fost pe 21 mai 1959

Ideea a apartinut preotului Toader Gheorghiu, de loc din Călugăreni, sub păstorirea căruia s-a sfiintit si locul viitoarei biserici, dar cel care a desăvîrsit lucrarea a fost preotul Mihai Coroamă, ce a dorit ridicarea unei biserici din beton armat, care să dăinuie în veacurile următoare. Pe Valea Hangului a fost o veche cale ferată forestieră a unor evrei ce-au detinut aici o fabrică pe care însă au părăsit-o, iar hanganii au strîns sinele ce apoi le-au dăruit pentru constructia bisericii. Seful de lucrări a fost un inginer italian, în acele vremuri cei mai priceputi la constructii din piatră si betoane, iar muncitorii au fost localnicii, unii plătiti, dar cei mai multi făcînd clacă. Era biserica lor pe care o vedeau crescînd an de an. Dar s-a hotărît ca între munti să apară o „mare“ care să „dea tării lumină“. Si au dispărut sate si gospodării, dar si biserici si cimitire. Oamenii si-au strîns mortii si cimitirele. Unele biserici au scăpat, precum cea veche de la Răpciuni sau bisericuta de la Hangu mutată la Chiriteni, dar catedrala de beton armat a fost sortită distrugerii. Era prea mare, prea impozantă, prea crestină ca să rămînă. Ultima slujbă a fost la 21 mai 1959, iar apoi obiectele bisericesti, carapeteasma au fost trimise la Pîngărăcior unde preotul Mihai Galinescu ridica o nouă biserică. Inginerii Iacoban si Lupan au pariat că 70 de încărcături de trotil declansate simultan vor dărîma biserica, dar abia au făcut niste crăpături minore. Spuneau oamenii că mai mult s-a cheltuit pentru distrugere decît pentru ridicare, dar pînă la urmă au reusit. Comunistii atei au mai transformat în ruine un lăcas de trăire crestină. Preotul Mihai Coroamă n-a precupetit nici un efort pentru a salva biserica, dar aprobările au venit prea tîrziu... În 1977 apele lacului au scăzut foarte mult, ruinele au iesit la suprafată si preotul din Chiriteni a hotărît să tină slujba de Înviere pe locul vechii biserici. Si multime multă a venit să plîngă vechea biserică si mortii si casele si gospodăriile. Aparitia din cînd în cînd din negura unui trecut trist a ruinelor lăcasului de cult, cum s-a petrecut si-n acest an, răscoleste suconstientul vîrstnicilor locului pînă la durere, care retrăiesc prin asta vremuri de mult apuse. Vremurile în care si-au văzut catedrala sufletului înăltată dar si culcată la pămînt, iar mortii dusi cu spatele pe dealurile din jur si pusi spre adormirea vesniciei în gropi comune. „Nu uităm cît om trăi ce-o fost atunci, da' cînd ruinele bisericii noastre ies la lumină, ne apucă mai mare jalea. Eu cred că din vreme-n vreme Dumnezeu face în asa fel ca noi, cei mai bătrîni, să mai vedem o dată mîndretea noastră de biserică, pe care ne-am dorit-o atunci din tot sufletul. Ce să mai zic? Cînd o văd, mă cutremur“, ne-a povestit Constantin Manolache din Hangu. Vorbele sale înfioară. Nu întelegem însă de ce atîta liniste... Să fie doar uitarea asternută pe jumătatea de veac trecută de la făptuirea unui gest necugetat prin care a fost distrus un lăcas de cult, să fie necredinta în cele sfinte ale contemporanilor nostri? Numai Dumnezeu stie. Iesirea din adîncuri a bisericii din timp în timp, sigur, se săvîrseste spre aducere aminte si băgarea de seamă a nu se mai repeta. De asta sîntem siguri.

Ion ASAVEI, Daniel DIEACONU