luni, 29 iulie 2013

Daniel Dieaconu – o adevărată bibliotecă documentară

dieaconu, primul din stinga
„Tu eşti cela care scrii poveşti di pi la noi? Da’ pi asta o ştii?!”
Orice cititor atent şi pasionat de domeniu a observat că, în doar câţiva ani, în judeţul Neamţ, cartea documentară şi-a aflat un autor de elită, care apare – fie singur, fie alături de alţi colegi – pe copertele celor mai multe volume apărute în ultima vreme: Daniel Dieaconu. Profesorul de la Grinţieş – o adevărată bibliotecă documentară – a scris despre evrei, despre ţigani, despre legionari, despre tâlharii care au haiducit prin Munţii Neamţului. Mergând pe urmele unor vrednici de pomenire culegători de legende, el a promovat toate poveştile care fac parte din folclorul muntenilor din zonă, în special cele legate de Muntele Ceahlău. El are meritul de a promova, precum făcea altădată regretatul Gheorghe Iacomi, turismul pe munte, insuflând această pasiune şi în rândul elevilor săi sau al altora care participă la proiectele lui. Despre câteva din izbânzile sale ne vorbeşte într-o scurtă convorbire de săptămâna trecută.
- Este impresionantă, întotdeauna, în scrierile tale, cele mai multe dintre ele documentare (până acum), multitudinea de informaţii pe care le dai cititorului. Cum reuşeşti să te documentezi cu atâta acribie?
- Încă din facultate am început să adun documente, să cumpăr nenumărate cărţi, colecţiile de documente publicate etc. Când am început să caut documente despre evrei, deja adunam şi despre ţigani. Foarte important este faptul că am rămas în legătură cu foştii mei colegi, care (bravo lor!) lucrează la CNSAS, la Muzeul de Istorie al României, la arhivele ieşene, la DANIC (Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale), la Biblioteca Universitară din Cluj (unde au un fond de carte veche extraordinar donat de Constantin Sion). Nu mai puţin important este faptul că am colaborat cu ne-istorici, dar pasionaţi de istorie, precum Alexandru Ungureanu, inginer şi ofiţer, coautor la cartea cu haiducii, ce a fotocopiat mii de file din dosare DANIC, care pot oferi multe teme pentru viitoare cărţi. Sau un alt inginer, dl. Viorel Nicolau, care a fotocopiat şi interpretat, cu sprijinul dlui. Nicolae Dumitraşcu de la Arhivele Statului, mii de file de dosare ale arhivelor nemţene. Doar la „bandiţii” Pantelimon şi Baltă au fost vreo 1.200 de file cercetate şi în carte au ajuns doar vreo 30 de pagini…
- Că eşti riguros în emiterea de informaţii se ştie. Nu ai încercat să fabulezi, pe ici pe colo, pentru a da o notă de senzaţional unor articole, lucru practicat de majoritatea jurnaliştilor de succes?
- Am prezentat mai întotdeauna şi latura romanţioasă, care a existat la mai toate subiectele abordate şi nu a fost nevoie să inventez eu. În cazul poveştilor şi legendelor culese din munţii Neamţului am încercat să adaug, pe ici pe colo, câte o notă de adevăr istoric, să le plasez într-o epocă, dar încercând să nu afectez arhitectura naraţiunii. Am fost surprins să văd că au fost repede preluate şi au apărut, sub diverse semnături, cu specificaţii de genul, „asta este povestea, aşa cum am scris-o eu, aşa o ştiu eu de la bunică-mea”. Acest lucru nu poate decât să mă bucure, nu contează cine le prezintă, important e să fie cât mai cunoscute, căci poveştile din munţii noştri merită.
- Cu lucrarea „Mituri şi legende în Muntele Ceahlău” ai luat Premiul I la Simpozionul naţional „Universul ştiinţelor” de la Iaşi, tu fiind cel care a adus în ultimii ani la lumina tiparului subiectul, făcându-l mult mai evident decât alţi antecesori. De unde le ştii?
- Mai greu a fost la început până am publicat prima antologie de legende. Nu mai trebuia să umblu eu din bătrân în bătrân, veneau ei la mine: „Tu eşti cela care scrii poveşti di pi la noi? Da’ pi asta o ştii?!”. De asemenea, am primit manuscrise ale unor autori populari, care au scris în versuri sau în proză, cu mult talent. Trebuie să amintesc pe Gheorghe Baltă din Buhalniţa, care a versificat câteva legende aflate la Izvorul Alb de la un cioban (le-am primit de la fiul său Constantin din Tarcău), sau Constantin Andraş din Bistricioara, autor al unor deosebite poveşti în versuri ale muntelui, pe care le-am primit de la fiul său ce-i poartă numele.
- Mulţumesc, deocamdată, pentru atât. Vom mai vorbi despre pasiunile tale şi despre viitoarele cărţi altădată.
Articol  publicat Ziarul Ceahlaul  28.07.2013
Nicolae SAVA

miercuri, 3 iulie 2013

Proiect al Asociaţiei Filateliştilor

deschidere proiect
„Pelerin în judeţul Neamţ”
 La începutul săptămânii trecute, proiectul cultural „Pelerin în judeţul Neamţ” iniţiat de Asociaţia Filateliştilor Piatra Neamţ cu sprijinul CJ Neamţ a avut o deschidere inedită: echipa de proiect împreună cu elevi cu aptitudini spre istorie şi religie din şcolile Iustin Pârvu din Poiana Teiului şi Constantin Panţiru din Grinţieş, dar şi din Pipirig (peste 30) au pornit pe drumurile şi cărările judeţului pe urmele pelerinilor de odinioară. Elevi şi profesori au pornit de la poale de Ceahlău peste Dealul Petru-Vodă spre Târgu Neamţ, zăbovind prima dată la Secu şi Sihăstria, două vechi aşezăminte monahale ale Evului Mediu. Călcând printre trandafiri, pe sub crengi de brad argintiu, puteam zice că nu e fără rost sintagma „colţ de rai”, cu atât mai mult că locurile au fost sfinţite de doi mari duhovnici ai lumii ortodoxe româneşti: părintele Ilie Cleopa şi părintele-cărturar Ioanichie Bălan. Tinerii cercetători, înarmaţi cu aparate de fotografiat şi reportofoane, au pornit apoi spre Schitul Cărbuna, aflat nu departe de Mănăstirea Neamţ, unde au primit binecuvântare şi au ascultat povestea lăcaşului şi a locurilor de la părintele stareţ Elefterie. Au fost vizitate apoi Mănăstirea Neamţ şi Schitul Vovidenia. La Schitul Procov nu s-a putut ajunge din cauza drumului nămolos şi lutos. Dar la Agapia şi Văratic s-a ajuns, cu toate că norii anunţau furtună şi sătenii spuneau că va fi prăpăd. A fost într-adevăr prăpăd, dar despre care pelerinii proiectului aveau să afle abia a doua zi. Mănăstirea Horaiţa i-a întâmpinat, la capătul unui drum asfaltat excelent, albă şi maiestuoasă, cu multele-i turnuri şi cu o catapeteasmă şi cu o pictură reînnoită superbă. N-a fost ocolită Mănăstirea („pe vechi”) „Sf. Mina”, cu o biserică înaltă, în construcţie, şi un paraclis plin de icoane. Şi la Almaş, mai tinerii sau mai bătrânii pelerini-cercetători au fost primiţi cu dangăte de clopot, cu o aşezare mirifică a mănăstirii, cu porţi şi cu uşi înalte de lemn sculptate cu măiestrie. Apropierea serii n-a mai îngăduit pelerinilor decât ajungerea la alte două mănăstiri: Bistriţa şi Pângăraţi, bătrâne ctitorii voievodale. S-au făcut sute de fotografii, s-au realizat interviuri, s-au aflat crâmpeie de istorie, s-au dezvăluit minuni de artă, dar, înainte de toate, pelerinii proiectului au „pus pomelnice”, s-au rugat, călcând pe locuri sfinţite de călugări şi de sihaştri, dar şi pe urmele unor mari voievozi şi boieri (Ştefan cel Mare, Alexandru cel Bun, Alexăndrel Vodă, Nestor Ureche, Ecaterina Cantacuzino) sau mari oameni ai culturii româneşti: Nicolae Grigorescu, Veronica Micle, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu şi mulţi alţii.  Proiectul, sprijinit de CJ Neamţ, iniţiat de Asociaţia Filateliştilor Piatra Neamţ (condusă de Viorel Nicolau şi Constantin Paţilea) este implementat de o echipă condusă de prof. Cristian Vatamanu (Şcoala Iustin Pârvu Poiana Teiului) din care fac parte prof. Vasile Răşchitor, prof. Daniel Dieaconu şi înv. Mihai Panţiru (Şcoala Constantin Panţiru Grinţieş), care îşi propune să cerceteze istoria mănăstirilor şi schiturilor nemţene şi să ofere cititorului, pe lângă cuvânt – istorie şi legendă – şi imagine: nouă (fotografii realizate în excursii) şi veche (cărţi poştale şi imagini de epocă oferite de colecţionarii asociaţiei). Se va realiza astfel un ghid care oferă itinerarii spirituale, dar şi o frescă a unei lumi demult apuse ce ni se dezvăluie prin cartea poştală veche.
Articol de Nicolae SAVA Ziarul Ceahlaul 30.06.2013