Pentru a defini etnonimul "tigan" apelam la prestigiosul
"Oxford Dictionary" si aflam ca "gipsy" (termenul folosit de englezi)
este "member of a wandering race (called by themselves Rommany) of Hindu
origin with dark skin and hair, living by basket-making, horse-dealing,
fortune telling etc." Este o definitie realizata la sfarsitul secolului
al XX-lea, cand misterul originii lor a fost in mare parte elucidat.
Dar, in continuare, circula mai multe ipoteze privind originea si
procesul imigrationist spre Europa al tiganilor.
Denumirile tiganilor
Termenul "tigan" este unul greco-bizantin - atsigani - de neatins (din
verbul athiggainein - a nu atinge), dat unei secte crestine din secolul
al VIII-lea din Frigia, ai carei adepti considerau o intinare contactul
cu anumite obiecte sau numai vederea lor. Printr-o rastunare de sens
este atribuit tiganilor.
Grecii i-au numit "atsigani" si "cativeli", turcii le ziceau "arami" si
"thingenes", ungurii i-au numit "czigany" si "faraontseg", italienii -
"zingari", germanii - "Zigeuner", portughezii - "ciganos", popoarele
slave - "tigani", francezii - "vomi" si"bohemiens", englezii - "gipsy",
popoarele nordice - "tartares" si "saraceni", belgienii si olandezii -
"idolatres" si "heiden", spanolii - "gitanos" si "egipsyano". Constatam
ca numele exprima o posibila provenienta. M. Block scria in 1938: "La
Egipt ar trebui sa ne gandim vazand proportiile impozante ale pieptului
la femeia tiganca; asemanarea in destinele seculare ar vorbi de o
origine iudaica; aspectul exterior, felul aparitiei ar viza pe tatari,
mongoli. Aceasta ar fi dus adevar la oarecari convingeri daca tiganii
n-ar fi avut idiomul lor particular". intr-adevar, limba tiganilor a
fost cea care a oferit argumente privind originea lor: India. In 1763,
Istvan Valvy, student maghiar la Universitatea din Leyden, cunoaste trei
indieni din Malabra si constata asemanarea intre limba tiganilor din
Ungaria, din districtul Comorn si limba indienilor malabrezi.
La astfel de concluzii au ajuns si filologii germani I.C. Rudier si
Kraus Zippel si istoricul Grellman - origine industana6. J.J. Vaillant,
in 1857, mentiona inrudirea limbii tiganilor cu limba neoariana din
India de nord.
Istoricii si istoria tiganilor
In spatiul romanesc, cel care le-a acordat primul atentia sa a fost
Dimitrie Cantemir, dar acesta se arata dezorientat in ceea ce priveste
originea lor, iar D. Fotino, care le dedica spatii importante in
"Istoria Daciei" din anul 1819, nu pomeneste despre locul de unde au
venit in tarile Romane. M. Kogalniceanu, realizatorul unui prim studiu
referitor la tiganii din tarile Romane in anul 1837, introduce in
istoriografia romanesca cercetarile scolii germane de istorie, afirmand
originea lor indiana. Pe aceeiasi pozitie s-au aflat si alti autori
romani: M. Statescu (1884), Dimitrie Dan (1893), A.D. Xenopol (1895), N.
Iorga (1930), G. Potra (1939), I. Chelcea (1944), A. Gonta (1986), V.
Achim (1998) etc.
Studiile de mitologie romaneasca mentioneaza traditii conform carora
tiganii sunt egipteni, urmasi ai oastei faraonului sau ca ar fi
descendenti ai biblicului Ham, care ar fi fost blestemat de tatal sau
Noe sa aiba o culoare negriciasa si sa fie nomad. Ham l-ar fi innegrit
pe tatal sau cu taciuni, profitand de goliciunea in care se afla ca
urmare a consumarii unei bauturi alcoolice puternice. tiganii erau
numiti de popor hamiti, harapi sau faraoni. M. Block arata ca ei sunt
socotiti a fi supravietuitorii oastei faraonului innecata in Marea
Rosie.
Daca originea lor indiana a fost acceptata in cvasitotalitate de
istoriografie, argumentul lingvistic fiind se pare hotarator, asupra
perioadei si a modului de patrundere al tiganilor in Europa si in
special in mediul romanesc sunt in circulatie mai multe teorii, cu mai
multa sau mai putina greutate stiintifica. Dimitrie Cantemir scria
despre "tiganii cei cu multi copii": "Acestia sunt imprastiati ici si
colo in toata Moldova si nu exista boier sa nu aiba in stapanirea sa
cateva salase de-ale lor. De unde si cand a venit acest neam in Moldova?
Nu stiu nici ei insisi si nici nu se gaseste numic despre ei in
cronicele nostre. Toti tiganii, din toate tinuturile, au acelasi grai
amestecat cu multe cuvinte persienesti si grecesti". N. Iorga si C.C.
Giurescu au emis ipoteza ca robii tigani au sosit in spatiul romanesc
odata cu tatarii.
N. Iorga afirma: "tiganii arata prin organizarea lor actuala care era
cea a romanilor in secolul al XIII-lea, capeteniile lor, voievozii,
poarta parul lung, papuci de purpura, au sub ascultarea lor juzi; numele
principilor romani au fost adoptate de robii lor: Vlad, Dan, Radu. Ei
pastreaza chiar si unele particularitati de limba arhaica".
Dar "Evul Mediu intunecat" ofera destul de putine marturii despre
pamantul romanesc si despre locuitorii sai, o situatie asemanatoare
inregistrandu-se si in restul Europei. O marturie, dar nu indeajuns de
bine verificata, apartine lui J.P. Ludwig, care a aflat dintr-o cronica
("Cronica boema", se pare) despre "cingarii" aflati in armatele lui Bela
al IV-lea pe la 1250, dar documentar sunt amintiti pentru prima data in
Serbia anului 1348.
Numele si prezenta in limba lor a mai multor cuvinte grecesti arata
culoarul lor de sosire din Balcani spre tarile Romane. De altfel, numele
pe care si-l dau ei insisi este de romi, o consecinta a locuirii lor
mai indelungate in Imperiul Bizantin, ce devenise "romeu".
Teorii cu privire la originile tiganilor
Al. Gonta considera ca tiganii au sosit in Campia Romana odata cu
pecenegii si cumanii, prin secolele al XI-lea - al XII-lea, dar in
documente apar abia la sfarsitul secolului al XIV-lea, iar in cronicele
straine referitoare la romani nu sunt pomeniti. Pentru prima data
tiganii apar intr-un act de danie apartinand cancelariei lui Dan I,
domnul tarii Romanesti, din anul 1385, in care sunt mentionate 40 de
salase de tigani ce sunt daruite Manastirii Tismana, din vechile
posesiuni ale Manastirii Vodita (deci, prezenta lor poate fi mai veche).
Din timpul lui Mircea cel Batran, din anul 1388, dateaza un act de
donatie catre Manastirea Cozia, ctitoria sa, a 300 de salase tiganesti,
un numar destul de mare. Tot din timpul lui Mircea cel Batran provine si
un document in care sunt mentionati tigani din Transilvania, dar
acestia apartin domeniului Fagarasului, la acea vreme feud al
voievodului muntean. Boierul Costea, supusul sau, care stapanea satele
Vistea de Jos, Vistea de Sus si jumatate din Arapasul de Jos, avea
printre robii sai 17 tigani de cort ("ciganus tentorianus").
Eudoxiu de Hurmuzaki descopera un act din 1422, prin care regele
maghiar Sigismund de Luxemburg acorda unei cete de tigani, prin
voievodul ei, Ladislau, dreptul de a umbla liber prin Transilvania.
Voievodul tiganilor, in ciuda titlului, avea o autoritate destul de
restransa, asupra uneia sau a mai multor cete de tigani; in Moldova si
tara Romaneasca sunt pomeniti "cnejii de tigani" (la 1414 si respectiv
1458) si la fel ca in cazul voievodului Ladislau aveau atributii
fiscale, administrative, judiciare, iar autoritatile le respectau
aceasta autonomie.
Robia a fost o realitate a tarilor Romane in Evul Mediu si care s-a
mentinut pana la jumatatea veacului al XIX-lea. in tara Romaneasca erau
robi tiganii, in Moldova, chiar inaintea robilor tigani au fost robii
tatari. Se considera ca prezenta lor dateaza din secolul al XIII-lea,
dar documentar apar doar la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun.
Robii tatari sunt mentionati in hrisoave ale Manastirii Bistrita, Neamt,
Moldovita, Poiana Siretului. Sunt denumiti - curtile, bordeiele sau
colibele de tatari. Sa remarcam faptul ca intr-un document de la
Alexandru cel Bun din 8 iulie 1828, Manastirea Bistrita primeste 31
salase de tigani, 12 bordeie de tatari si niste bulgari. in 1462,
aceeasi manastire detinea mai multi tigani, tatari si bulgari.
In secolul al XVI-lea, termenul rob tatar dispare, fie sunt eliberati de coetnicii lor, fie se pierd in randul robilor tigani.
Sa remarcam faptul ca Stefan cel Mare a adus foarte multi robi tigani
in urma incursiunilor sale din tara Romaneasca. Face danii manastirilor
din robii tigani luati dupa "arderea Targului de Floci si a Ialomitei",
iar apoi, 17.000 de tigani a adus in Moldova dupa victoria impotriva lui
Radu cel Frumos de la Soci din anul 1471, luati din Campia Baraganului.
in 1474, "multi tigani a luat din tara Romaneasca" dupa razboiul purtat
contra lui Basarab tepelus. Acest proces de migrare a tiganilor spre
Moldova (fortat sau nefortat) este un fapt cert, ilustrat de documente,
dar tiganii se indreapta si spre Transilvania, cautand conditii si
statut social mai bun. ii aflam printre unguri si secui si sunt
ortodocsi. Conditia sociala, abuzurile stapanilor, fie ei boieri sau
calugari, au facut ca tiganii sa treaca adesea muntii si sunt consemnate
"carti de urmarire" emise de domni la cererea stapanilor si mentionam
pe Petru Schiopul, Aron Tiranul, Stefan Razvan.
Unul dintre primii calatori straini care scrie despre tarile Romane
este Jehan de Wavrin, ce arata ca Vlad Dracul a trecut in nordul Dunarii
12.000 de oameni, pe care cronicarul ii vede ca fiind tigani.
Din secolul al XVI-lea apar tot mai multe marturii ale calatorilor
straini prezenti in spatiul romanesc. tiganii le atrag atentia, prin
statutul lor social, prin infatisare, comportament, indeletniciri,
traditii.
Indeletnicirile lor nu sunt foarte diverse. in Transilvania, pentru
priceperea lor in prelucrarea metalelor sunt considerati servitori
regali (inca de pe vremea lui Matei Corvin) si era necesara invoirea
regelui pentru a se aseza pe un domeniu nobiliar. La 1514, Ioan Zapolya a
pus pe tiganii din Timisoara sa faca un tron, sceptru si o coroana de
fier pentru Gheorghe Doja, pe care le-au inrosit in foc. Tovarasii lui
Doja au fost siliti sa manance din carnea arsa a acestuia.
Calai in Evul Mediu
In mai multe tari ale Europei tiganii au indeplinit in numeroase cazuri
meseria de calai. in tara Romanesca a devenit de notorietate cazul
calaului lui Alexandru cel Rau, ce trebuia sa execute pe Mihai, viitorul
domn al tarii si primul unificator al romanilor. Mihai Viteazul a fost
urcat pe esafod, iar calaul luase securea sa-l decapiteze. Se spune ca
tiganul fusese rob al lui Mihai si "intimidat de figura cea impunatoare a
lepadat securea si-a rupt-o la fuga". Si Stefan Tomsa a avut un calau
tigan. Miron Costin scria: "Avea un tigan calau, ce se zice pierzatoriu
de oameni, tigan gros si mare la trup. Acela striga de multe ori aratand
catre boieri: - S-au ingrasat, Doamne, berbecii, buni santu de
giunghiat". Acelasi fapt il relata si T. Alberti, negustor italian, ce
mentiona cruzimea deosebita a domnului. Ultimul calau al Moldovei a fost
tot un tigan, Gavril Buzatu. Era descris astfel: "Un tigan colos la
trup, pagan de slut la fata si cu o privire de te vara in friguri la cea
din dintai cautatura". La 25 octombrie 1847 a efectuat ultima executie
si se spune ca s-a sfarsit din viata calugar la Manastirea Secu.
Giovanandrea Gromo, care a vizitat Transilvania in anul 1564, scria,
referindu-se la secuime, ca: "Printre ei locuieste un numar mare de
tigani de care se slujesc pentru a lucra pamantul". Documentele de
cancelarie ii mentioneaza pe tiganii, robi manastiresti sau boieresti,
care lucrau in agricultura si se numeau "tigani de ogor" si care faceau
parte din"tagma vatrasilor". L.P. Baltasar von Campenhausen, in 1787, ii
aminteste pe tiganii lingurari, nu foarte multi, care locuiau la sate
si se ocupau de agricultura.
O impartire pe categorii de meserii face si L. Spallanzani, care
descrie Transilvania anului 1785: tiganii ce locuiau in mahalale si erau
fierari si lautari, cei ce locuiesc in corturi si faceau lucruri
marunte si cei nomazi, numiti "tigani egipteni" si care de cele mai
multe ori erau hoti.
B. Haquet, care a cunoscut toate cele trei tari Romane, face o
impartire a tiganilor in functie de proprietar, de altfel judicioasa:
tigani domnesti, tigani boieresti, tigani manastiresti. ii vede ca fiind
lenesi, muncind doar atunci cand ii mana nevoia si munca lor consta in
prelucarea aramei, fierului, metalelor nobile, cei saraci faceau
linguri, cosuri, le duceau din casa-n casa si astfel mai si cerseau. H.
von Reimers, in anul 1793, ii afla pe tigani in Bucuresti pe toate
ulitele si multi dintre ei lucrau in florarii.
Englezul W. Wilkinson, care a fost in tara Romanesca in timpul lui
Caragea, considera ca tiganii sunt ai statului ("liberi sa umble peste
tot", dar sa plateasca o dare anuala de 40 de piastri pentru toti cei ce
depaseau varsta de 15 ani), ce se ocupau cu fabricarea si vanzarea de
unelte din fier, muzica si zidarie, iar tiganii ce apartineau unor
particulari erau servitorii boierilor sau lucrau in podgorii.
Tiganii domnesti
O categorie aparte erau tiganii domnesti "ce aveau rostul de a culege
aur, care se gaseste mai ales primavara, dupa topirea zapezilor in
raurile din tara Romaneasca, dar mai ales in Dambovita, care are aurul
cel mai curat... Fiecare aurar, astfel se numesc, trebuie sa aduca pe un
an un dram, acesta este impozitul lui", dupa cum nota L. Kreuchely, iar
I. Iacovenco scria: "tiganii domnesti scot din aceste rauri pentru
sotiile gospodarilor in fiecare an cate 2400 de drahme de nisip auriu"
si de asemenea, C. Guiglemo Ludolf ne informeaza despre tiganii aurari
ce aduna aurul din Dambovita si platesc o dare anuala in luna iunie. G.
Griselini aminteste de tiganii aurari din Banat si-i numeste rudari pe
cei din tara Romaneasca, ce obtin aurul prin spalarea nisipului si
pietrisului adus de munti.
W. von Bauer realiza impartirea tiganilor astfel: robi ai domnilor
(rudari, ursari, laieti si vatrasii - "cei ce traiesc in sate, sunt
scutiti de impozite si lucreaza pentru stapanii lor") si robi ai
boierilor. Despre rudari spunea ca sunt si lemnari, iar ursarii "se
numesc asa dupa ursii cu care umbla prin tara sa castige un ban, ei sunt
de asemenea potcovari", iar "laietii lucreaza arama si se indeletnicesc
cu tot felul de mestesuguri brute".
J. Lebprecht considera ca tiganii se impart "in doua categorii si
anume: aceia cu domiciliul stabil, care se ocupa in parte cu
agricultura, parte cu mestesuguri si mai ales cu fieraria, iar o parte
isi scot traiul din lautarie, progreseaza bine si duc o viata linistita,
apoi sunt tiganii de satra, care nu sunt stabili si cutreiera toata
tara". Baronul von Campenhausen ii aminteste pe "burcasi", o casta
"cumplita", vara traiesc in paduri, iarna, pe gramezile de gunoi ale
satelor si oraselor, plateau o mica dare. Se spunea ca furau copii si
cai. Un grup aparte il constituiau "netotii"(cei cu mintea ne-toata); nu
aveau un mestesug, traiau in conditii animalice, nu aveau locuinte,
nici corturi, nici carute, rataceau prin tara, faceau jafuri, hotii, se
hraneau chiar si cu mortaciuni. Erau vazuti ca fiind cruzi, fara lege si
fara stapan. Au venit din Imperiul habsburgic la sfarsitul secolului al
XVIII-lea si desi erau in numar mic, erau o mare problema pentru
autoritati.
Lautarii
O "tagma" deosebita a tiganilor era cea a lautarilor, considerata
privilegiata. O prima mentiune a unui tigan lautar dateaza din anul
1568, cand Petru cel Tanar intareste lui Dinga, mare postelnic, mai
multe salase de tigani, intre care este amintit si "Stoica alautar". In
1645, comisul Apostolache detinea un tigan lautar: "Tudor viorariul,
fiul lui Dumitru zlatar". Printre robii manastirii Bisericani din
tinutul Neamtului se afla in anul 1634 si Radul - "tigan cimpoias".
Uneori, boierii incredintau pe robii lor lautari in ucenicie la
muzicanti otomani. in 1578, Stefan, fost mare clucer, l-a dat pe Stoica,
fiul lui Opris tiganul la "un cobzar turc, anume Curtu, de l-au invatat
cu cobuzul si i-au dat 1.500 de aspri si un cal si-o plosca". Sa mai
amintim pe un anume "Marin guslar", in timpul lui Matei Basarab, in anul
1650.
W. Wilkinson spunea ca tiganii posedau o usurinta nativa si o
rapiditate remarcabila in a deprinde arta muzicii pe care o preferau
altor indeletniciri . Generalul C. von Tige ramane impresionat de "o
multime de tigani care, cu tambalul si cu fluierele lor, faceau sa joace
cu deosebita gratie 12 ursi", pe care ii intalneste la Brancoveni, in
Oltenia, in anul 1727. tiganii ursari erau recunoscuti pentru maiestria
lor in domeniul muzicii. Ei se opreau la intretaierea marilor drumuri,
unde se organizau targuri locale. Faceau ursii sa joace "fie cu
tamburine sau batand tactul cu un fel de pinteni mari pe care si-i legau
de calcaie si care fac mult zgomot cand se lovesc intre ei", dupa cum
scria F. Recordon.
A. Wolf mentiona ca tiganii lautari interpretau si cele mai vulgare
"cantece de ulita", iar von Campenhausen afirma ca tiganii lautari
cantau nu numai la ospete, ci si la inmormantari, dansul si cantul
amestecandu-se cu bocetele. Boierul Ionita Canta avea la petrecerile
sale un taraf format din sase tigani, scripcari si cobzari, iar
vistiernicul Iordache Roset Roznovanu sau hatmanul C. Ghica aduceau la
ospetele lor celebrele tarafuri ale lui Angheluta si Barbu Lautarul.
Au existat de-a lungul Evului Mediu mai multe eliberari din robie
pentru servicii deosebite aduse stapanului. Dintre cei eliberati, unii
au ajuns sa detina ranguri si bogatii. Un caz devenit celebru este cel
al robului tigan Razvan, care a ajuns pana pe tronul Moldovei. N.
Balcescu scria: "Cumplita moarte avu acest barbat care, prin meritul si
nenorocirea sa, se ridicase din pulbere pe tronul patriei sale. Nascut
tigan, dintr-un neam oranduit de veacuri la robie, el se arata in acele
vremuri, mai patrioti decat cei mai neaosi moldoveni. Si ajutat numai de
sabia sa cea viteaza isi inscrise numele in sirul celor mai viteji
domni ai Moldovei".
Robii tigani numerosi in Moldova si tara Romaneasca
In Moldova si tara Romaneasca sunt mai multi tigani ca oriunde in
Europa, spune generalul A. Langeron in 1790 si la fel, baronul von
Campenhausen considera ca nici intr-o tara din Europa nu sunt atatia
tigani. F. von Bauer mentiona faptul ca in anul 1778, in tarile Romane
"toti romanii sunt liberi, fiind robi numai tiganii", reprezentantii
unui popor ratacitor, care n-are nicaieri o patrie si se afla aici
intr-un numar foarte mare. Ei au limba proprie dar stiu si romaneste si
sunt crestini. Griselini, prezent in Banatul anului 1774, vorbeste de
tiganii care vorbesc romaneste, dar, intre ei, foloseau un dialect ce nu
apartinea "nici limbii unguresti, sarbesti, grecesti,turcesti,
armenesti, nici limbii unei alte natiuni invecinate, europenesti sau
asiatice". F. de Pavie, baron de Forquevaux, inca din anul 1585 incearca
sa arate ca tiganii ar fi putut avea obarsia in tarile Romane,
aflandu-i aici cu locuinte statornice in jurul Iasilor si prezinta si
asemanarea dintre portul tigancilor si moldovencelor ca un argument in
favoarea ipotezei sale. El afirma ca: "Doar aceasta este deosebirea
intre aceste fiinte ratacitoare si femeile moldovence: anume ca acestea
sunt albe si balaie si acealea negre, dar in mod artificial, folosind la
spalat decoctii de burieni".
Este una dintre primele descrieri ale tiganilor realizate de un calator
strain si care exprima caracterul de inedit si de mister al acestora
pentru calatorii apuseni. B. Haquet ii arata ca fiind cu parul negru ca
taciunele, ochii mari si negri, cu privire ascutita si adesea salbatica.
Doreau sa traiasca liber si fara constrangeri, avand niste "notiuni
superstitioase si proaste despre religie, la care nu prea se gandesc".
Calatorii straini remarcau starea jalnica a celor mai multi dintre
tigani, denuntand abuzurile boierilor. Contele d'Antraigues scria la
sfarsitul veacului al XVIII-lea dupa ce strabatuse tarile Romane:
"Boierii sunt stapanii lor cei mai absoluti. Dupa plac, ii vand si-i
ucid ca pe niste vite. Copiii lor se nasc robi fara deosebire de sex".
Jean Louis Parrant, prezent in Moldova in timpul revolutiei franceze, se
intreaba: "Ce se poate spune despre aceste numeroase turme (caci nu pot
fi numite altfel) de fiinte inca si mai nenorocite, care sunt numite
tigani si care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceaeasi treapta
cu vitele de povara si adeseori tratate mai rau decat ele de catre
sapani barbari a caror odioasa si asa-zis proprietate sunt?"
Tiganii sunt vanduti, rapiti, despartiti de familiile lor, batuti si
uneori chiar omorati, desi legea interzicea asta. Un scriitor german
prezent in tara Romaneeasca in anul 1837 arata ca aceste situatii nu
disparusera odata cu epoca moderna. El descrie lupta unei tinere tiganci
ce nu se dadea vanduta unui boier ce dorea sa o alature celorlalti 500
de tigani, impresionat, se pare, de frumusetea ei. Boierul a refuzat cei
50 de galbeni oferiti de strainul induiosat de lupta fetei. Ermitul din
Gauting (acesta este numele cu care s-a semnat scriitorul german) crede
ca intre cei 40.000 de tigani din Muntenia sunt de aceia care deprinsi
cu biciul zilnic si-ar fi pierdut si mainile dintr-un capriciu sadic al
stapanilor.
Vechile legi romanesti arata situatia de rob a tiganului, biserica le
accepta. Traditiile vechi arata ca nu erau considerati oameni.
Tendintele de reforma de la sfarsitul secolului al XVIII-lea nu schimba
nimic. Biserica recunoaste ca nu e drept a exista robi, dar se justifica
prin faptul ca asa erau legile vechi, care s-au urmat din veac.
Au fost si cazuri in care tigani sositi din alte parti s-au oferit robi
unor boieri sau manastiri. Mentionam pe "Patrana, tiganca straina de
peste Dunare", care, in 1659, s-a inchinat roaba impreuna cu copilul ei
schitului Doljesti, din tinutul Neamtului, obligandu-se de bunavoie sa
slujeasca schitului pe veci, impreuna cu alti tigani, primind la schimb
hrana, imbracaminte, vaca si vitel61. Prezentam si un document deosebit
prin ceea ce defineste - o stare inumana - si de ce este in stare o
fiinta omeneasca atunci cand iubeste. Este un zapis de invoire a unei
casatorii a unei fiice de imigrant ungur, om liber, cu un tigan, un rob:
"Adeca eu Odor Frentu, ungur si impreuna cu femeia mea Calara, adeverim
cu acest zapis al nostru in cinstita mana a a dumneaei cucoana Anica
Roset Baneasa, percum sa se stie ca avand dorire mare ca sa se boteze si
sa mearga dupa un Ion Bogos rob a dumneaei cucoanei Anicai (...) si-am
cerut voie de la noi ca dupa botez si maritis si sa nu aiba a avea vreo
suparare de la noi si au cerurt acest zapis. Pe carele eu dau acest
zapis ca sa fie derapta roaba cucoanei Anicai atat cat si cati copii va
face fata mea cu Ion Bogos si copiii lor de copii iar toti robi ai
dumneaei sa fie ci tot neamul dumnealor..."
O zicatoare populara spunea: "Nici salca nu e pom, / Nici tiganul nu e om!"
Calatorii straini despre tigani
O alta spunea: "Feciorul de roman sa ia o tiganca, ferit-a Dumnezeu,
tiganul nu-i privit de roman ca om. Nu cumva sa fie de alta lege, ca
necinseteste neamul si painea fiilor lor o dau cainilor". Calatorii
straini ilustreaza aceeasi stare de fapt. L. Toppeltinus arata ca lumea
ii evita pe tigani, nu-i saluta, nu le arata niciun respect, iar W.
Wilkinson nota: "Cu toate ca tiganii alcatuiesc o parte insemnata a
comunitatii, ei sunt priviti cu cel mai mare dispret de catre ceilalti
locuitori ca care, intr-adevar, se poarta cu ei putin mai bine dect cu
animalele si epitetul insultator de hot sau oricare altul echivalent ar
putea fi tolerat mai usor decat acela de tigan".
M. Kogalniceanu isi amintea din copilaria sa din Iasi, despre "fiinte
umane cu lanturi la maini si la picioare, cu cercuri de fier in jurul
fruntii sau cu zgarda metalica la gat. Biciuri sangeroase si alte
pedepse precum infometarea, atarnarea deasupra focului fumegand, regimul
de carcera si aruncarea, despuiat fiind, in zapada sau apa inghetata a
vreunui rau, acesta este tratamentul aplicat nenorocitului de tigan"66.
Marele om politic si de cultura a fost primul roman care a realiza un
studiu asupra istoriei tiganilor, ilustrand o stare de fapt ce
contrazicea principiile generoase ale miscarilor revolutionare si
modernizatoare ale generatiei sale, una de exceptie in istoria
romanilor. Gratie eforturilor sale si ale congenerilor sai, tiganii sunt
dezrobiti.
Note:
1.
2. N. Djuvara, intre Orient si Occident, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 385 si urm.
3. Al. Gonta, Satul in Moldova medievala-Institutiile, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, p. 303
4. M. Block, Moeurs et coutumes des tsiganes, Payot, Paris, 1936, p. 57
5. M. Block, op. cit., p. 37 si I. Chelcea, tiganii din Romania, Bucuresti, 1944, p. 11
6. Al. Gonta, op. cit., p. 304
7. J. Vaillant, Les Romes. Histoire vraie des vrais Bohemiens, Paris, 1857, p. 9 si urm.
8. D. Cantemir, Descrierea Moldovei, ESPLA, Bucuresti, 1956, p. 230-231
si D. Fotino, Istoria generala a Daciei, Ed. Semne, Bucuresti, 2008, p.
341
9. M. Kogalniceanu, Schita despre tigani, trad. Gh. Ghibanescu, Iasi 1908, p. 7
10. M. Olinescu, Mitologie romaneasca, Ed. Minerva, Bucuresti, 1944, p. 101
11. M. Block, op. cit., p. 32-33
12. D. Cantemir, Descrierea Moldovei, p. 297
13. N. Iorga, Istoria romanilor, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1993, p.
110 si C.C. Giurescu, Istoria romanilor, vol. II, Ed. All, Bucuresti,
2000, p. 388
14. N. Iorga, Locul romanilor in istoria universala, ed. R. Constantinescu, Bucuresti, 1985, p. 128
15. A. Poissoinier, Les esclaves tsiganes dans les Princpautes Danubienes, Payot, Paris, 1866, p. 11
16. A. Gonta, op. cit., p. 315
17. DRH, B, tara Romaneasca, I, Bucuresti, 1966, p. 19-20
18. DRH, B, tara Romaneasca, I, p. 22-25
19. DRH, B, I, p. 32-33
20. E. Hurmuzaki, Documente privitoare la tarile Romane, I/2, Bucuresti, 1890, p. 527
21. V. Costachel, A. Cazacu, Viata feudala in tara Romaneasca si Moldova, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1957, p. 154
22. DRH, A, Moldova, I, Bucuresti, 1957, p. 124-126 si M. Costachescu,
Documente moldovenesti inainte de Stefan cel Mare, vol. I, p. 212 si M.
Costachescu, Documente de la Stefan cel Mare, Iasi, 1948, p. 11-12
23. Cronica lui Stefan cel Mare, ed. I. Chitimia, Bucuresti, 1942, p.
40, 62 si M. Costachescu, Arderea Targului de Floci si a Ialomitei la
1470, Iasi, 1935, p. 1-2
24. Calatori straini depre tarile romane, II, ed. M. Holban, Ed. Stiintifica si Enciclopedia, Bucuresti, 1970, p. 322
25. A. Gonta, op. cit, p. 316
26. Calatori straini depre tarile romane, I, ed. M. Holban, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1968, 112-113
27. Hurmuzaki, XV/1, p. 152
28. A.D. Xenopol, Istoria romanilor din Dacia Traiana, vol. V, Ed. Cartea romaneasca, Bucuresti, 1927, p. 130
29. M. Costin, Opere complete, ed. P.P. Panaitescu, Bucuresti, 1958, p.
61 si N. Iorga, Istoria romanilor prin calatori, Ed. Eminescu,
Bucuresti, 1981, p. 162
30. Albina romaneasca, 25 oct. 1847
31. Calatori straini depre tarile romane, II, ed. M. Holban, Ed. Stiintifica si Enciclopedia, Bucuresti, 1970, p. 322
32. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 858
33. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 773
34. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 843
35. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 1167
36. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 157
37. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 424-425
38. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 162
39. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 746-747
40. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 858
41. V. Achim, Istoria tiganilor din Romania, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p. 78
42. DRH, B, tara Romaneasca, vol. VI, Bucuresti, 1985, p. 73
43. DRH, B, tara Romaneasca ,XXX (1645), Bucuresti, 1998, p. 276
44. DRH, A, Moldova, XII, 1634, Bucuresti, 1974, p. 196
45. DIR, B, tara Romaneasca, IV, Bucuresti, 1952, p. 356
46. DRH, B, tara Romaneasca, XXV, p. 452
47. Calatori straini depre tarile romane, sec. XIX, vol. I, p. 653
48. Calatori straini depre tarile romane, IX, p. 156
49. Calatori straini depre tarile romane, sec. XIX, vol. I, p. 635
50. N. Iorga, Istoria romanilor prin calatori, p. 612 si Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 1264
51. N. Iorga, O gospodarie moldoveneasca la 1777 dupa socotelile
cronicarului I.Canta, AARMSI, s.III, Tom VIII, 1927-1928, p. 91-92 si
Gh. Ungureanu, Veniturile si cheltuielile unei mari case boieresti din
Iasi in anul 1816, in "Studii si articole de istorie", I, 1956, p. 133
52. N. Balcescu, Puterea armata si arta militara la romani, Ed. Militara, Bucuresti, 1990, p. 118
53. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 858 si 941
54. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 149
55. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 382
56. Calatori straini depre tarile romane, III, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971, p. 183
57. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 861
58. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 300 si X/2, p. 1312
59. N. Iorga, Romanii prin calatori, Ed. Casei Scoalelor, Bucuresti, 1929, p. 2
60. Istoria dreptului romanesc, II/1, Bucuresti, 1984, p. 244
61. Istoria Romanului, Societatea culturala - Roman-600, Roman, 1992, p. 59
62. N. Iorga, Documente refritoare la familia Climachi, I, Bucuresti, 1903, p. 483
63. I. Muslea, O. Barlea, Tipologia folclorului. Din raspunsurile la
chestionarele lui Hasdeu, Ed. Minerva, Bucuresti, 1970, p. 527
64. E. Sevastos, Literatura populara, vol. I, Ed. Minerva, Bucuresti, 1990, p. 150
65. A. Fraser, tiganii, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2008, p. 70 si Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 158
66. M. Kogalniceanu, Dezrobirea tiganilor, Bucuresti, 1891, p. 14
The Concise Oxford Dictionary of current english, Ed Oxford, p. 1989, p. 517
Revista Historia
Daniel Dieaconu