Urcarea la stele a profesorului bicăjean Traian Stanciu, în urmă cu o
săptămînă, a trecut aproape neobservată. Considerăm că pe nedrept.
Deoarece, necunoscutul de lîngă noi a cunoscut si a fost cunoscut de
multe generatii de elevi si de multe generatii de pionieri pe care i-a
condus în tabere sau în „Asaltul Carpatilor“. A fost omul cunoscut de
semenii săi, care veneau la el pentru un desen pe o firmă, pe o cruce,
pentru a repara un ceas sau un aparat de fotografiat. Cunoscut de
oamenii Bibliotecii Bicaz unde poposea zilnic si participa cu tot
entuziasmul unei vîrste la toate actiunile culturale. La realizarea
volumului „Caietele orasului mării dintre munti“, lansat la 15 iunie
2016, a contribuit cu un studiu despre statuile lui Mihai Eminescu din
întreaga lume, insistînd, firesc, pe cea din fata bibliotecii. De
altfel, ultimii săi ani, din punct de vedere cultural i-a dedicat
Bibliotecii Bicaz. În 2011, a fost desenatorul volumelor dedicate celor
400 de ani de existentă a orasului, a banerelor, pliantelor si mapelor.
Era ilustratorul revistelor „Piatra Corbului“ si „Revista Valea
Muntelui“, publicînd si articole de artă. A realizat apoi ilustratiile
(peste 100 de desene color) pentru antologia „Legende, mituri si povesti
la muntele Ceahlău“ din 2013, sprijinind, de asemenea, ilustratia
pentru manualul de istorie optional „Legendă, istorie si traditie în
muntii Neamtului“, folosit în 11 scoli de pe Valea Bistritei. În 2014, a
ilustrat volumul „Ghidul excursiilor montane“ apărut la Editura
Universitară din Bucuresti, iar în 2015 a început să deseneze pentru
manualul „Notiuni de geografie, ecologie si protectia naturii“ ce va
apărea anul acesta tot la Editura Universitară din Bucuresti. A realizat
peste 50 de desene color, mai avea în lucru vreo 20 care să înfătiseze
parcurile naturale nemtene...
S-a născut în decembrie 1941, în plin război mondial, cu o Românie ce lupta pe frontul de est împotriva Rusiei sovietice. Tatăl său a murit în război, nu a apucat să-si crească copiii, o fată mai mare si băiatul abia apărut pe lume. I-a crescut însă mama lor, văduvă de război care nu s-a mai căsătorit, dedicîndu-se copiilor. A aflat peste ani că tatăl său nu se va mai întoarce niciodată si a devenit mai retras, mai interiorizat, căci, după cum povestea, n-avea cine să-l apere, el nu putea zice la fel ca ceilalti copii: „Las' că vine tata si vezi tu ce-ti face el...!“ La început, viitorul profesor si surorile sale, au locuit într-o mansardă a Liceului de Fete Calistrat Hogas prin grija nasei sale, doamna Popovici, pînă la nationalizare. Traiul a fost greu, dar a fost în preajma unor oameni de seamă: Sidonia Hogas, Panaite Popovici si nu în ultimul rînd, generalul Dumitru Coroamă, aflat însă în ultimele sale luni de viată. Alături de fiica generalului a început să deseneze, chiar generalul apreciindu-l, e drept că prin semne, nemaiputînd vorbi. În cursurile primare si apoi în cele gimnaziale s-a remarcat în domeniul artistic si nu a mirat pe nimeni cînd a ajuns bursier la arte la Iasi si participarea cu succes la un concurs national de pictură i-a permis accederea la Universitatea din Iasi la sectia arte. Un îndrăgostit de Ceahlău nu putea sta departe de munte, desi fiind printre primii absolventi putea alege aproape orice din tară. A ales o scoală la poalele Pionului, Tarcăul, o scoală generală, dorind să înceapă cu cei mici initierea în tainele desenului. S-a implicat în actiunile de atunci ale pionierilor si era foarte mîndru că împreună cu elevii din regiune a participat la „Asaltul Carpatilor“, definind si marcînd traseele muntelui Ceahlău. A fost un iscusit fotograf si mărturie stau albumele acestor actiuni pionieresti care ar trebui să stea la loc de cinste la biblioteca din Bicaz. Fiii i-au mostenit talentul, Ovidiu Stanciu fiind un pictor si un caricaturist de mare valoare, care a rămas în memoria publicului prin participarea la „Cronica Cârcotasilor“, în perioada de început. Bicazul i-a recunoscut meritele: a devenit „Cetătean de Onoare“, într-o festivitate prilejuită de zilele orasului. Rămîn în urma sa sute de desene, de picturi, schite si crochiuri, sculpturi. Semnatarul acestor rânduri a fost beneficiarul talentului domnului profesor: desene pentru coperti de cărti, picturi pe lemn, schitele miniaturale ale mănăstirilor si schiturilor nemtene imortalizate în cărti postale, desenele pentru legende, peste 100 si nu numai. Prima expozitie care va avea loc la Muzeul de Istorie si Etnografie din Grinties îi va fi dedicată: am pregătit 150 de desene ale domnului profesor - o mică dovadă de pretuire, de neuitare...
S-a născut în decembrie 1941, în plin război mondial, cu o Românie ce lupta pe frontul de est împotriva Rusiei sovietice. Tatăl său a murit în război, nu a apucat să-si crească copiii, o fată mai mare si băiatul abia apărut pe lume. I-a crescut însă mama lor, văduvă de război care nu s-a mai căsătorit, dedicîndu-se copiilor. A aflat peste ani că tatăl său nu se va mai întoarce niciodată si a devenit mai retras, mai interiorizat, căci, după cum povestea, n-avea cine să-l apere, el nu putea zice la fel ca ceilalti copii: „Las' că vine tata si vezi tu ce-ti face el...!“ La început, viitorul profesor si surorile sale, au locuit într-o mansardă a Liceului de Fete Calistrat Hogas prin grija nasei sale, doamna Popovici, pînă la nationalizare. Traiul a fost greu, dar a fost în preajma unor oameni de seamă: Sidonia Hogas, Panaite Popovici si nu în ultimul rînd, generalul Dumitru Coroamă, aflat însă în ultimele sale luni de viată. Alături de fiica generalului a început să deseneze, chiar generalul apreciindu-l, e drept că prin semne, nemaiputînd vorbi. În cursurile primare si apoi în cele gimnaziale s-a remarcat în domeniul artistic si nu a mirat pe nimeni cînd a ajuns bursier la arte la Iasi si participarea cu succes la un concurs national de pictură i-a permis accederea la Universitatea din Iasi la sectia arte. Un îndrăgostit de Ceahlău nu putea sta departe de munte, desi fiind printre primii absolventi putea alege aproape orice din tară. A ales o scoală la poalele Pionului, Tarcăul, o scoală generală, dorind să înceapă cu cei mici initierea în tainele desenului. S-a implicat în actiunile de atunci ale pionierilor si era foarte mîndru că împreună cu elevii din regiune a participat la „Asaltul Carpatilor“, definind si marcînd traseele muntelui Ceahlău. A fost un iscusit fotograf si mărturie stau albumele acestor actiuni pionieresti care ar trebui să stea la loc de cinste la biblioteca din Bicaz. Fiii i-au mostenit talentul, Ovidiu Stanciu fiind un pictor si un caricaturist de mare valoare, care a rămas în memoria publicului prin participarea la „Cronica Cârcotasilor“, în perioada de început. Bicazul i-a recunoscut meritele: a devenit „Cetătean de Onoare“, într-o festivitate prilejuită de zilele orasului. Rămîn în urma sa sute de desene, de picturi, schite si crochiuri, sculpturi. Semnatarul acestor rânduri a fost beneficiarul talentului domnului profesor: desene pentru coperti de cărti, picturi pe lemn, schitele miniaturale ale mănăstirilor si schiturilor nemtene imortalizate în cărti postale, desenele pentru legende, peste 100 si nu numai. Prima expozitie care va avea loc la Muzeul de Istorie si Etnografie din Grinties îi va fi dedicată: am pregătit 150 de desene ale domnului profesor - o mică dovadă de pretuire, de neuitare...
Publicat in Monitorul de Neamt 15.07.2016
