miercuri, 4 iulie 2018


Se pregăteşte un nou „Festival al Haiducilor”
 Prima ediţie a „Festivalului Haiducilor” s-a ţinut într-o poiană de sub muntele Grinţieşului anul trecut la început de septembie a fost un succes, promovat excelent de emisiunea „Exclusiv în România” realizată de Cristian Tabără şi Daniel Georgescu, care dacă în 2016 au venit pentru o emisune „Teatru haiducesc ca la … Grinţieş”, în 2017 au venit în „Ţinutul haiducilor”.
Prima ediţie a fost o manifestare în care s-au îmbinat de muzica populară, muzica folk, dansu popular, bucatele tradiţionale, şi întrecerile haiduceşti: călărie, trasul buşteanului cu calul, tăiatul butucului cu beschia, aruncarea baltagului şi, de asemenea, a fost premiat şi cel mai frumos animal de la munte, toate stimulate de atractive premii, mai ales pentru copii. Cântecul şi dansul au fost completate de bucate tradiţionale, haiduceşti şi ciobăneşti, iar la concursuri s-a asudat din belşug.
            Anul acesta Asociaţia Pro Grinţieş pregăteşte un nou „Festival al haiducilor” la poalele muntelui Grinţieşului la sfârşit de august şi a primit din nou sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ şi are din nou ca parteneri Consiliulul Local şi Primăria Grinţieş şi speră din nou la colaborarea Centrului de Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Pentru lansarea proiectului, pe lângă conferinţa de presă de prezentarea proiectului de către echipa de implementare la muzeul de istorie şi etnografie din centrul comunei, s-a făcut o drumeţie artistică la locul de desfăşurare a festivalului, în poiana de sub munte. „Ceata lui Vasile cel Mare” a pregătit câteva doine şi balade haiduceşti şi în mijlocul pădurii de brad a răsunat „Cântecul lui Bujor”, „Cântecul lui Vasile cel Mare”: „Grinţieş, munte frumos/ Ian scoboară-te mai jos/ Să mă urc în vârful tău/ Să mă uit în satul meu…”
Au fost invitaţi cântăreţi cu nume, rapsozi populari, ansambluri populare, meşteri locali. Va fi prezent Vasile Arhire, reputat realizator de emisiuni la TVR Iaşi şi TVR 3 şi îl aşteptăm din nou pe Cristian Tabără. Tinerii folkişti şi interpreţi de muzică populară se vor întrece în două concursuri şi nu vor lipsi nici în acest an întrecerile de iscusinţă şi putere haiducească. Până la festival, Poiana lui Vasile cel Mare primeşte la mijloc de iulie o tabără a „Cercetaşilor României” din Iaşi care vor aici timp de cinci zile într-un loc de-o sălbatică frumuseţe.
Festivalul haiducilor se va desfăşura în perioada 24-26 august 2018 într-un loc mirific, o poiană largă, mărginită de un pârâu limpede, înconjurată de brazi. Mulţi oamenii din satele din jurul Ceahlăului deja şi-au anunţat prezenţa, nu doar ca spectatori, ci cu dorinţa de a arăta că încă s-au mai păstrat vii virtuţile haiduceşti. Mai sunt încă atâţia butuci câţi să fie traşi de cai sau tăiaţi cu beschia. Organizatorii aşteaptă săteni, pe turişti care pot fi primiţi în ospeţie, pot încerca pensiunile locului sau îşi pot întinde corturile, poiana este încăpătoare şi poate primi pe toţi cei ce iubesc natura şi înţeleg şi respectă spiritul munţilor.