Părintele Iustin, in memoriam!
Despre părintele Iustin Pîrvu s-au scris multe. Foarte multe. Desi e atît de greu de scris! L-au cunoscut atît de multi si multi au scris despre el asa cum s-au priceput. Multi au publicat vorbe ale părintelui, altii vorbe care au zis că sînt ale părintelui, si nu au fost, si părintele nu i-a acuzat pentru aceasta. Poate că i-a certat, părinteste, ca pe niste fii ce n-au înteles cu adevărat niste lucruri. De altfel, era asa de greu să întelegi!... Căci, asa precum a zis monahul Atanasie, tovarăs al său de temnită, si apoi la sfîrsitul vietii sale la sfînta Mănăstire Hasca, cu versurile lui Radu Gyr: „Voi n-ati fost cu noi în celule/ Să stiti ce e viată de bezne./ Voi nu stiti ce-nseamnă-nvierea din moarte,/ Căci n-ati fost cu noi în celule“. Ne este asa de greu să întelegem cum poti să ierti pe tortionarul care ti-a făcut viata un chin. Care te-a lovit pentru un Tatăl nostru, sau Hristos a Înviat, care ti-a răsturnat blidul înăcrit si nu ti-a schimbat hîrdăul cu săptămînile. Care te înjura de mamă, de tară, de Dumnezeu... Cei ca părintele Iustin sînt dintre aceia care pot spune alături de Radu Gyr, poetul temnitelor politice comuniste: „Noi n-am avut tinerete!“: „Bătrîni cu obrazul de ceată,/ Cu pasi năclăiti de tristete/ Prin moarte am trecut nu prin viată/ Noi n-am avut tinerete“. De bună seamă că nu a avut tinerete un Grigore Caraza, ce a stat 21 de ani în temnite, încarcerat la 20 de ani, sau părintele Nicolae Grebenea ce a cunoscut temnitele lui Carol al II-lea, ale lui Antonescu, dar si cele comuniste. Sau părintele Paulin, ce a simtit româneste si crestineste si care este prins în urma unei trădări si stă 19 ani si 7 luni în temnită, dintre care 13 ani la Aiud, făcînd parte din ultima serie de eliberati din cumplita închisoare, odată cu Alexandru Stefănescu. Au fost ei atît de vinovati?! Ei consideră că n-au gresit fată de tara si neamul românesc, de aceea credeau în versurile lui Andrei Ciurunga învătate în temnitele comuniste: „Dac-am strigat că haitele ne fură/ Adîncul, codrul, cerul, stea cu stea/ Si sfînta noastră pîine de la gură,/ Nu-s vinovat fată de tara mea“.
„Puneti-mi lanturi si cătuse,/ Să sune scrîsnetul hain/ Si mii de lacăte la use,/ Eu cum am fost asa rămîn“
Dar cine a fost părintele Iustin? De unde a păsit el în vîltoarea vietii?! S-a născut la 10 februarie 1919 în satul Brînzeni (mai tîrziu Petru Vodă), primind numele de Iosif. Încă de cînd era copil, părintii l-au dus la mănăstirile din jur, mai ales la Durău, cea mai de seamă a locurilor. Bătrînii vorbesc despre un trăsnet care a lovit casa părintească în acea perioadă, în urma căruia nimeni nu a fost rănit, dar tînărul a luat decizia să se dedice slujirii mănăstiresti. A mai ales Durăul. A fost făcut frate de mănăstire si pentru rîvnă si pricepere este trimis la Seminarul Cernica, fiind tuns în monahism în 1940 si hirotonit preot. De la Cernica, continuă studiile la Seminarul din Rîmnicu Vîlcea, iar după desfiintarea acestuia la seminarul din Roman. Armata o face la unitatea de vînători de munte din Tîrgu Ocna. Între 1942-1944 este preot misionar în Divizia 4 Vînători de Munte si împreună cu Regimentul din Piatra Neamt a fost pe front pînă la Odesa si Cotu Donului. În 1948 s-a întors la Mănăstirea Durău. Într-o zi, cînd umbla cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni prin satele Văii Muntelui ca să aducă ploaie, în apropiere de mănăstire, sticla de la icoană, fără să o atingă cineva, s-a spart, pe partea părintelui. Toti au zis că este semn rău pentru cei care o duceau. Nu la mult timp Iustin Pîrvu este arestat la Seminarul Roman, unde era diacon, fiind închis în acel oras apoi la Suceava, Aiud, Baia-Sprie, Sighet, Gherla, Periprava. După 12 ani de temnită, la întrebarea ce va face în viitor, a răspuns că o va lua de la capăt si a fost „premiat“ cu încă 2 ani. După executarea lor, aceeasi întrebare si acelasi răspuns. Încă 2 ani si apoi eliberarea în 1964, o dată cu gratierea dată de Gheorghiu Dej. Versurile lui Radu Gyr, pe care l-a cunoscut în închisoare, au fost si pentru el un Crez: „Puneti-mi lanturi si cătuse,/ Să sune scrîsnetul hain/ Si mii de lacăte la use,/ Eu cum am fost asa rămîn“. Avea să spună într-o „prefată“ pentru una dintre lucrările noastre dedicate rezistentei anticomuniste: „Am suferit după gratii cu mari personalităti ale neamului românesc, fie ei legionari sau tărănisti, liberali, cuzisti, social-democrati, averescani, dar cu totii buni români, care au dorit binele neamului românesc si au luptat pentru acesta, fiecare asa cum a înteles si amintesc pe Nichifor Crainic, Radu Gyr, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Istrate Micescu, Nicolae Grebenea, Ioan Sabău, Andrei Ciurunga, Ilie Rădulescu, Ioan Petrovici, Dumitru Bejan, Dumitru Stăniloaie, Petre Tutea sau Mircea Cancicov“.
Refuză să rămînă la Muntele Athos
Periplul prin temnitele comuniste a început la Suceava, în 1949 la Aiud, în 1951 la Baia Sprie, în lagărul de muncă silnică, apoi, din 1954 la Gherla si pentru mai scurt timp la alte temnite si lagăre de muncă silnică. Desi trebuia eliberat în 1960, pentru că s-a considerat că încă nu s-a „corectat“, a mai primit 4 ani de temnită la temuta Periprava, fără a exista vreo condamnare. Aici a muncit la tăiat stuf 2 ani. Munca însemna să stai în gheată cu bocanci rupti, înfometat, iar printre picioare circulau serpi. Dumnezeu l-a ajutat să scape si de aici. La Cavnic, la o mină de plumb, care a fost deschisă de detinutii politici, a lucrat la 300 de metri sub pămînt, iar la Baia Sprie, altă mină de plumb, a suferit 1 an si 2 luni, lucrînd la peste 500 de metri în subteran, împreună cu preotul Grebenea. Pe 14 mai 1964 este eliberat si se reîntoarce la Petru Vodă, dar îi este interzis să se întoarcă la mănăstire si lucrează ca muncitor forestier. Ofiterul de securitate care îl supraveghea i-a aprobat în 1966 să meargă la Mănăstirea Secu. Apoi, în 1975 a fost lăsat să viziteze Sfîntul Munte Athos. Era un prilej de a scăpa de urmărirea permanentă a securitătii rămînînd acolo, lucru care i-a si fost propus. A refuzat categoric, pentru că locul său era în tară, alături de semeni. Misiunea sa nu se încheiase si hotărîse să meargă mai departe în promovarea credintei crestine si a dragostei de neam si tară. La întoarcere a fost trimis la Mănăstirea Bistrita, dar si acolo sătenii din Petru Vodă si alti pelerini îl vizitau. Cuvintele sale, devenind o alinare sufletească pentru toti, indiferent de problemele vietii cotidiene si de necazurile pricinuite de ororile comuniste, erau pentru ei un adevărat balsam. După căderea comunismului, în 1991, hotărăste să zidească o mică bisericută si o chilie retrasă aproape de stîna din Poiana Hasca. Sîmbătă, 4 mai 1991, episcopul vicar al Mitropoliei Moldovei, Calinic Botosăneanul, a sfintit locul unde avea să se construiască mănăstirea închinată memoriei martirilor anticomunisti de pe Valea Muntelui si din România. La zidirea asezămîntului, desi chinuit în temnite, părintele a lucrat cot la cot cu ceilalti oameni. Avea lîngă el doar doi călugări, dar un întreg sat de partea sa. Cristian Vatamanu, profesor de religie din Petru Vodă, pe atunci liceean, îsi aminteste: „Părintele venea în cîte o seară, mă chema si împreună mergeam pe jos la Poiana Hasca si acolo, într-un „modul“ pentru muncitori forestieri, amenajat ca loc de rugăciune, făceam împreună Vecernia, Miezonoptica si Ceasurile. Erau momente pe care nu o să le uit niciodată, inima umplîndu-mi-se de o bucurie deosebită, inexplicabilă si parcă voiam să nu se mai termine acele rugăciuni“.
Vocatie de ctitor
Mănăstirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din satul Petru Vodă a început să cheme la ea credinciosi si oameni în suferintă din toată tara. Profesorul Dorel Rusu din comuna Poiana Teiului i-a fost alături părintelui cînd a purces la ridicarea mănăstirii si apoi profesor la scoala asazămîntului. Îsi amintea că „într-o chilie modestă, părintele Iustin, timp de 23 de ani, a primit la el pe credinciosii îndurerati, i-a ascultat cu smerenie si jertfă, aproape 24 de ore din 24“. Si mai mentiona: „La Sfînta Mănăstire de la Petru Vodă, părintele Iustin Pîrvu din «bănutul“ adunat de la credinciosi a construit alte mănăstiri pe teritoriul României: în satul Cergăul Mic de lîngă Blaj, la Rădeni lîngă Tîrgu Neamt, în Dobrogea, lîngă pestera sfîntului Ioan Casian, la Aiud, în apropiere de penitenciar la locul numit «Rîpa Robilor» (aici a contribuit la ridicarea unui schit, dar si a unui mausoleu), o biserică nouă în zona numită «La morminte», Bolătău de la Petru Vodă cu hramul Adormirea Maicii Domnului, un azil de bătrîne, tot în zona Morminte, o casă de copii, chilii si alte anexe monahale la biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si la biserica Adormirea Maicii Domnului, toate asezate pe malul pîrîului Bolătău. Prin grija sa si a obstii monahale de aici a tipărit ziare, reviste, precum si cărti pentru credinciosi“. În mai 2012, părintele Iustin s-a deplasat la Gales, lîngă Constanta (pe locul unde în vremea comunismului fusese un lagăr de exterminare). Împreună cu IPS Teodosie au oficiat slujba de sfintire a locului unde se va ridica un schit în memoria tuturor celor care au murit în muncile cumplite de la Canalul Mortii. Pe 2 mai 2013, după slujba de Înviere, părintele Iustin a fost dus la un spital din Cluj unde a fost operat de o tumoare la stomac, o altă operatie avînd loc pe 16 mai. A doua zi, sfînta cruce din vîrful clopotnitei de la intrare s-a aplecat spre partea de jos a constructiei. A fost un semn că părintele Iustin va muri în curînd, si-au spus oamenii, si pe 16 iunie 2013, ora 22,40, părintele a plecat la Domnul. La slujba de înmormîntare de pe 20 iunie, au participat peste 5.000 de credinciosi.
„Să nu ne pierdem ortodoxia, ca să nu ne pierdem neamul“
N-a putut să uite chinul din închisori, desi rar vorbea despre suferintele sale: „Sfintii din închisori sînt modele pentru noi toti, mai ales pentru generatiile care urmează. Să folosim ca armă jertfa lor, mai ales că astăzi mai-marii zilei încearcă o nouă răstignire a lor. Jertfa lor este de fapt măsura crestinătătii noastre. Să nu dăm uitării martirajul acestor mucenici, mai ales astăzi când există multă lipsă de jertfă. Să nu ne pierdem ortodoxia, ca să nu ne pierdem neamul si să o primim asa cum ne-au lăsat-o Sfintii Părinti“. Se gîndea mereu la tineretul tării, văzîndu-l astăzi văduvit de prea multe: „Tineretul de astăzi trebuie să stie ce a însemnat Fenomenul Pitesti, ce s-a întîmplat după gratiile temnitelor comuniste. Nici un tortionar nu a fost pedepsit, nici un politician nu se roagă pentru martirii nostri. Dacă noi, românii, nu ne vom uni, sîntem sortiti pieirii. Tineretul nostru trebuie să studieze si testamentele acestor mucenici ai neamului românesc si testamentele marilor bărbati care au condus destinele noastre. Asteptăm momentul cînd Sfîntul Sinod va canoniza pe sfintii închisorilor comuniste. Avem dovezi clare de sfintenia lor. E necesar însă să-i cinstim mai ales în inimile nostre“. Părintele Paulin Clapon a mai trăit după părintele Iustin, tovarăsul său de temnită comunistă. Se îngrijea de cimitirul de la Mănăstirea Petru Vodă, unde-si dorm somnul de veci doi dintre fostii tovarăsi de temnită, părintele Calciu Dumitreasa si monahul Athanasie Stefănescu. Era multumit că în temnită a cunoscut floarea intelectualitătii române si se arată îngrijorat de soarta tineretului de astăzi: „Eu mîine mor, dar voi?!“. Atanasie Stefănescu a considerat că trebuie să-si petreacă ultimii ani din viată alături de fostii săi tovarăsi de la Aiud si a murit la Hasca binecuvîntat si binecuvîntînd căci vedea în Iustin Pîrvu „un părinte cu o aură care cuprinde toată tara, ba a trecut si dincolo de hotare vestind cu tărie credinta strămosească a neamului nostru românesc“, iar Gheorghe Calciu Dumitreasa afirma: „Cred cu tărie că cel mai mare duhovnic în viată este Părintele Iustin Pîrvu de la Petru Vodă. Este si cel mai puternic om duhovnicesc“. Si unul si celălalt au ales să fie alături în cimitirul mănăstirii, alături de Radu Gyr, poetul versurilor atît de dragi părintelui Iustin: „Înfrînt nu esti atunci cînd sîngeri,/ Nici ochii cînd în lacrimi ti-s./ Adevăratele înfrîngeri/ Sînt renuntările la vis“. Considerăm că părintele Iustin nu a renuntat la visurile sale. Si ne-a dovedit ce poate face un om mînat de credintă. Doar cel ce a cunoscut mănăstirile, schiturile, azilul, scoala, zecile de studenti tinuti în facultate, nenumăratele binefaceri poate întelege. Părintele Iustin a iertat. Pe tortionari, pe securisti, pe răuvoitorii unui regim sau altul. S-a rugat si a sperat alături de Radu Gyr ce si-a aflat si el linistea la mănăstirea din muntii Stînisoarei: „Si spune mortilor de sub troite sfînte/ Că va veni cîndva o dimineată,/ Cînd neamu-ntreg va fulgera la viată/ Cuminecat prin sfintii din morminte“. Încheiem cu spusele unui renumit pictor român din Canada, Serban Popa: „Dumnezeu a rînduit să înteleg frumusetea icoanei si să pot da cursuri de iconografie si am înteles că oricît de negre si viforoase pot fi zilele omului, icoana îsi păstrează nealterată frumusetea, culoarea si lumina. Tot Dumnezeu, în mărinimia sa, a făcut să întîlnesc două icoane vii ale neamului românesc, Părintele Calciu Dumitreasa si Părintele Iustin Pîrvu, si ei, precum Sfînta Icoană, si-au păstrat frumusetea, lumina si culoarea chiar si după 16-17 ani de temnită neagră plină de furtună si grindină de lovituri“. Si credem si noi că vor rămîne icoane luminoase încă pentru multi ani pentru cei care simt cu adevărat româneste...
Despre părintele Iustin Pîrvu s-au scris multe. Foarte multe. Desi e atît de greu de scris! L-au cunoscut atît de multi si multi au scris despre el asa cum s-au priceput. Multi au publicat vorbe ale părintelui, altii vorbe care au zis că sînt ale părintelui, si nu au fost, si părintele nu i-a acuzat pentru aceasta. Poate că i-a certat, părinteste, ca pe niste fii ce n-au înteles cu adevărat niste lucruri. De altfel, era asa de greu să întelegi!... Căci, asa precum a zis monahul Atanasie, tovarăs al său de temnită, si apoi la sfîrsitul vietii sale la sfînta Mănăstire Hasca, cu versurile lui Radu Gyr: „Voi n-ati fost cu noi în celule/ Să stiti ce e viată de bezne./ Voi nu stiti ce-nseamnă-nvierea din moarte,/ Căci n-ati fost cu noi în celule“. Ne este asa de greu să întelegem cum poti să ierti pe tortionarul care ti-a făcut viata un chin. Care te-a lovit pentru un Tatăl nostru, sau Hristos a Înviat, care ti-a răsturnat blidul înăcrit si nu ti-a schimbat hîrdăul cu săptămînile. Care te înjura de mamă, de tară, de Dumnezeu... Cei ca părintele Iustin sînt dintre aceia care pot spune alături de Radu Gyr, poetul temnitelor politice comuniste: „Noi n-am avut tinerete!“: „Bătrîni cu obrazul de ceată,/ Cu pasi năclăiti de tristete/ Prin moarte am trecut nu prin viată/ Noi n-am avut tinerete“. De bună seamă că nu a avut tinerete un Grigore Caraza, ce a stat 21 de ani în temnite, încarcerat la 20 de ani, sau părintele Nicolae Grebenea ce a cunoscut temnitele lui Carol al II-lea, ale lui Antonescu, dar si cele comuniste. Sau părintele Paulin, ce a simtit româneste si crestineste si care este prins în urma unei trădări si stă 19 ani si 7 luni în temnită, dintre care 13 ani la Aiud, făcînd parte din ultima serie de eliberati din cumplita închisoare, odată cu Alexandru Stefănescu. Au fost ei atît de vinovati?! Ei consideră că n-au gresit fată de tara si neamul românesc, de aceea credeau în versurile lui Andrei Ciurunga învătate în temnitele comuniste: „Dac-am strigat că haitele ne fură/ Adîncul, codrul, cerul, stea cu stea/ Si sfînta noastră pîine de la gură,/ Nu-s vinovat fată de tara mea“.
„Puneti-mi lanturi si cătuse,/ Să sune scrîsnetul hain/ Si mii de lacăte la use,/ Eu cum am fost asa rămîn“
Dar cine a fost părintele Iustin? De unde a păsit el în vîltoarea vietii?! S-a născut la 10 februarie 1919 în satul Brînzeni (mai tîrziu Petru Vodă), primind numele de Iosif. Încă de cînd era copil, părintii l-au dus la mănăstirile din jur, mai ales la Durău, cea mai de seamă a locurilor. Bătrînii vorbesc despre un trăsnet care a lovit casa părintească în acea perioadă, în urma căruia nimeni nu a fost rănit, dar tînărul a luat decizia să se dedice slujirii mănăstiresti. A mai ales Durăul. A fost făcut frate de mănăstire si pentru rîvnă si pricepere este trimis la Seminarul Cernica, fiind tuns în monahism în 1940 si hirotonit preot. De la Cernica, continuă studiile la Seminarul din Rîmnicu Vîlcea, iar după desfiintarea acestuia la seminarul din Roman. Armata o face la unitatea de vînători de munte din Tîrgu Ocna. Între 1942-1944 este preot misionar în Divizia 4 Vînători de Munte si împreună cu Regimentul din Piatra Neamt a fost pe front pînă la Odesa si Cotu Donului. În 1948 s-a întors la Mănăstirea Durău. Într-o zi, cînd umbla cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni prin satele Văii Muntelui ca să aducă ploaie, în apropiere de mănăstire, sticla de la icoană, fără să o atingă cineva, s-a spart, pe partea părintelui. Toti au zis că este semn rău pentru cei care o duceau. Nu la mult timp Iustin Pîrvu este arestat la Seminarul Roman, unde era diacon, fiind închis în acel oras apoi la Suceava, Aiud, Baia-Sprie, Sighet, Gherla, Periprava. După 12 ani de temnită, la întrebarea ce va face în viitor, a răspuns că o va lua de la capăt si a fost „premiat“ cu încă 2 ani. După executarea lor, aceeasi întrebare si acelasi răspuns. Încă 2 ani si apoi eliberarea în 1964, o dată cu gratierea dată de Gheorghiu Dej. Versurile lui Radu Gyr, pe care l-a cunoscut în închisoare, au fost si pentru el un Crez: „Puneti-mi lanturi si cătuse,/ Să sune scrîsnetul hain/ Si mii de lacăte la use,/ Eu cum am fost asa rămîn“. Avea să spună într-o „prefată“ pentru una dintre lucrările noastre dedicate rezistentei anticomuniste: „Am suferit după gratii cu mari personalităti ale neamului românesc, fie ei legionari sau tărănisti, liberali, cuzisti, social-democrati, averescani, dar cu totii buni români, care au dorit binele neamului românesc si au luptat pentru acesta, fiecare asa cum a înteles si amintesc pe Nichifor Crainic, Radu Gyr, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Istrate Micescu, Nicolae Grebenea, Ioan Sabău, Andrei Ciurunga, Ilie Rădulescu, Ioan Petrovici, Dumitru Bejan, Dumitru Stăniloaie, Petre Tutea sau Mircea Cancicov“.
Refuză să rămînă la Muntele Athos
Periplul prin temnitele comuniste a început la Suceava, în 1949 la Aiud, în 1951 la Baia Sprie, în lagărul de muncă silnică, apoi, din 1954 la Gherla si pentru mai scurt timp la alte temnite si lagăre de muncă silnică. Desi trebuia eliberat în 1960, pentru că s-a considerat că încă nu s-a „corectat“, a mai primit 4 ani de temnită la temuta Periprava, fără a exista vreo condamnare. Aici a muncit la tăiat stuf 2 ani. Munca însemna să stai în gheată cu bocanci rupti, înfometat, iar printre picioare circulau serpi. Dumnezeu l-a ajutat să scape si de aici. La Cavnic, la o mină de plumb, care a fost deschisă de detinutii politici, a lucrat la 300 de metri sub pămînt, iar la Baia Sprie, altă mină de plumb, a suferit 1 an si 2 luni, lucrînd la peste 500 de metri în subteran, împreună cu preotul Grebenea. Pe 14 mai 1964 este eliberat si se reîntoarce la Petru Vodă, dar îi este interzis să se întoarcă la mănăstire si lucrează ca muncitor forestier. Ofiterul de securitate care îl supraveghea i-a aprobat în 1966 să meargă la Mănăstirea Secu. Apoi, în 1975 a fost lăsat să viziteze Sfîntul Munte Athos. Era un prilej de a scăpa de urmărirea permanentă a securitătii rămînînd acolo, lucru care i-a si fost propus. A refuzat categoric, pentru că locul său era în tară, alături de semeni. Misiunea sa nu se încheiase si hotărîse să meargă mai departe în promovarea credintei crestine si a dragostei de neam si tară. La întoarcere a fost trimis la Mănăstirea Bistrita, dar si acolo sătenii din Petru Vodă si alti pelerini îl vizitau. Cuvintele sale, devenind o alinare sufletească pentru toti, indiferent de problemele vietii cotidiene si de necazurile pricinuite de ororile comuniste, erau pentru ei un adevărat balsam. După căderea comunismului, în 1991, hotărăste să zidească o mică bisericută si o chilie retrasă aproape de stîna din Poiana Hasca. Sîmbătă, 4 mai 1991, episcopul vicar al Mitropoliei Moldovei, Calinic Botosăneanul, a sfintit locul unde avea să se construiască mănăstirea închinată memoriei martirilor anticomunisti de pe Valea Muntelui si din România. La zidirea asezămîntului, desi chinuit în temnite, părintele a lucrat cot la cot cu ceilalti oameni. Avea lîngă el doar doi călugări, dar un întreg sat de partea sa. Cristian Vatamanu, profesor de religie din Petru Vodă, pe atunci liceean, îsi aminteste: „Părintele venea în cîte o seară, mă chema si împreună mergeam pe jos la Poiana Hasca si acolo, într-un „modul“ pentru muncitori forestieri, amenajat ca loc de rugăciune, făceam împreună Vecernia, Miezonoptica si Ceasurile. Erau momente pe care nu o să le uit niciodată, inima umplîndu-mi-se de o bucurie deosebită, inexplicabilă si parcă voiam să nu se mai termine acele rugăciuni“.
Vocatie de ctitor
Mănăstirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din satul Petru Vodă a început să cheme la ea credinciosi si oameni în suferintă din toată tara. Profesorul Dorel Rusu din comuna Poiana Teiului i-a fost alături părintelui cînd a purces la ridicarea mănăstirii si apoi profesor la scoala asazămîntului. Îsi amintea că „într-o chilie modestă, părintele Iustin, timp de 23 de ani, a primit la el pe credinciosii îndurerati, i-a ascultat cu smerenie si jertfă, aproape 24 de ore din 24“. Si mai mentiona: „La Sfînta Mănăstire de la Petru Vodă, părintele Iustin Pîrvu din «bănutul“ adunat de la credinciosi a construit alte mănăstiri pe teritoriul României: în satul Cergăul Mic de lîngă Blaj, la Rădeni lîngă Tîrgu Neamt, în Dobrogea, lîngă pestera sfîntului Ioan Casian, la Aiud, în apropiere de penitenciar la locul numit «Rîpa Robilor» (aici a contribuit la ridicarea unui schit, dar si a unui mausoleu), o biserică nouă în zona numită «La morminte», Bolătău de la Petru Vodă cu hramul Adormirea Maicii Domnului, un azil de bătrîne, tot în zona Morminte, o casă de copii, chilii si alte anexe monahale la biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si la biserica Adormirea Maicii Domnului, toate asezate pe malul pîrîului Bolătău. Prin grija sa si a obstii monahale de aici a tipărit ziare, reviste, precum si cărti pentru credinciosi“. În mai 2012, părintele Iustin s-a deplasat la Gales, lîngă Constanta (pe locul unde în vremea comunismului fusese un lagăr de exterminare). Împreună cu IPS Teodosie au oficiat slujba de sfintire a locului unde se va ridica un schit în memoria tuturor celor care au murit în muncile cumplite de la Canalul Mortii. Pe 2 mai 2013, după slujba de Înviere, părintele Iustin a fost dus la un spital din Cluj unde a fost operat de o tumoare la stomac, o altă operatie avînd loc pe 16 mai. A doua zi, sfînta cruce din vîrful clopotnitei de la intrare s-a aplecat spre partea de jos a constructiei. A fost un semn că părintele Iustin va muri în curînd, si-au spus oamenii, si pe 16 iunie 2013, ora 22,40, părintele a plecat la Domnul. La slujba de înmormîntare de pe 20 iunie, au participat peste 5.000 de credinciosi.
„Să nu ne pierdem ortodoxia, ca să nu ne pierdem neamul“
N-a putut să uite chinul din închisori, desi rar vorbea despre suferintele sale: „Sfintii din închisori sînt modele pentru noi toti, mai ales pentru generatiile care urmează. Să folosim ca armă jertfa lor, mai ales că astăzi mai-marii zilei încearcă o nouă răstignire a lor. Jertfa lor este de fapt măsura crestinătătii noastre. Să nu dăm uitării martirajul acestor mucenici, mai ales astăzi când există multă lipsă de jertfă. Să nu ne pierdem ortodoxia, ca să nu ne pierdem neamul si să o primim asa cum ne-au lăsat-o Sfintii Părinti“. Se gîndea mereu la tineretul tării, văzîndu-l astăzi văduvit de prea multe: „Tineretul de astăzi trebuie să stie ce a însemnat Fenomenul Pitesti, ce s-a întîmplat după gratiile temnitelor comuniste. Nici un tortionar nu a fost pedepsit, nici un politician nu se roagă pentru martirii nostri. Dacă noi, românii, nu ne vom uni, sîntem sortiti pieirii. Tineretul nostru trebuie să studieze si testamentele acestor mucenici ai neamului românesc si testamentele marilor bărbati care au condus destinele noastre. Asteptăm momentul cînd Sfîntul Sinod va canoniza pe sfintii închisorilor comuniste. Avem dovezi clare de sfintenia lor. E necesar însă să-i cinstim mai ales în inimile nostre“. Părintele Paulin Clapon a mai trăit după părintele Iustin, tovarăsul său de temnită comunistă. Se îngrijea de cimitirul de la Mănăstirea Petru Vodă, unde-si dorm somnul de veci doi dintre fostii tovarăsi de temnită, părintele Calciu Dumitreasa si monahul Athanasie Stefănescu. Era multumit că în temnită a cunoscut floarea intelectualitătii române si se arată îngrijorat de soarta tineretului de astăzi: „Eu mîine mor, dar voi?!“. Atanasie Stefănescu a considerat că trebuie să-si petreacă ultimii ani din viată alături de fostii săi tovarăsi de la Aiud si a murit la Hasca binecuvîntat si binecuvîntînd căci vedea în Iustin Pîrvu „un părinte cu o aură care cuprinde toată tara, ba a trecut si dincolo de hotare vestind cu tărie credinta strămosească a neamului nostru românesc“, iar Gheorghe Calciu Dumitreasa afirma: „Cred cu tărie că cel mai mare duhovnic în viată este Părintele Iustin Pîrvu de la Petru Vodă. Este si cel mai puternic om duhovnicesc“. Si unul si celălalt au ales să fie alături în cimitirul mănăstirii, alături de Radu Gyr, poetul versurilor atît de dragi părintelui Iustin: „Înfrînt nu esti atunci cînd sîngeri,/ Nici ochii cînd în lacrimi ti-s./ Adevăratele înfrîngeri/ Sînt renuntările la vis“. Considerăm că părintele Iustin nu a renuntat la visurile sale. Si ne-a dovedit ce poate face un om mînat de credintă. Doar cel ce a cunoscut mănăstirile, schiturile, azilul, scoala, zecile de studenti tinuti în facultate, nenumăratele binefaceri poate întelege. Părintele Iustin a iertat. Pe tortionari, pe securisti, pe răuvoitorii unui regim sau altul. S-a rugat si a sperat alături de Radu Gyr ce si-a aflat si el linistea la mănăstirea din muntii Stînisoarei: „Si spune mortilor de sub troite sfînte/ Că va veni cîndva o dimineată,/ Cînd neamu-ntreg va fulgera la viată/ Cuminecat prin sfintii din morminte“. Încheiem cu spusele unui renumit pictor român din Canada, Serban Popa: „Dumnezeu a rînduit să înteleg frumusetea icoanei si să pot da cursuri de iconografie si am înteles că oricît de negre si viforoase pot fi zilele omului, icoana îsi păstrează nealterată frumusetea, culoarea si lumina. Tot Dumnezeu, în mărinimia sa, a făcut să întîlnesc două icoane vii ale neamului românesc, Părintele Calciu Dumitreasa si Părintele Iustin Pîrvu, si ei, precum Sfînta Icoană, si-au păstrat frumusetea, lumina si culoarea chiar si după 16-17 ani de temnită neagră plină de furtună si grindină de lovituri“. Si credem si noi că vor rămîne icoane luminoase încă pentru multi ani pentru cei care simt cu adevărat româneste...
N.R.: La redactarea articolului a contribuit si Ion ASAVEI
Daniel Dieaconu
Monitorul de Neamt 10.02.2017
