miercuri, 1 februarie 2017

Grigore Caraza, model de luptător anticomunist

La 1 februarie 2017 Grigore Caraza ar fi avut 88 de ani. O vîrstă pe care multi dintre fostii colegi de temnită cu multă suferintă îndurată au prins-o, precum părintele Iustin Pîrvu, părintele Filaret Gămălău sau părintele Nicolae Grebenea pe care Dumnezeu l-a dăruit îndelungat în zile, 102 ani. Asadar, pe 1 februarie 1929, în familia gospodarilor munteni, Ioana si Vasile Caraza din Poiana Teiului, se năstea Grigore, al cincilea din cei sase copii ai acestora. Grigore face scoala primară la Poiana Teiului si apoi Scoala Normală la Piatra Neamt. În 1948, învătătorul inspector Ioan Olaru de la Borca, îl numeste director al Scolii Primare Călugăreni, comuna Poiana Teiului. Începuse perioada de stăpînire sovietică în România si învătătorul Caraza s-a angajat în lupta împotriva regimului comunist aservit sovieticilor. Împreună cu studentul Valentin (Puiu) Blăgescu si cu Pamfil Sălăgeanu înfiintează organizatia anticomunistă Frătia de Arme. Si fratele lui Grigore, Gheorghe (Gelu), avusese activitate în cadrul Frătiilor de Cruce. Este arestat pe 31.08.1949. Cineva îl trădase, probabil Pamfil. Era la cosit cu tatăl său în livada din satul Roseni, iar o vecină îl anuntă pe Grigore că Securitatea îl asteaptă acasă. A coborît acasă, lîngă Piatra Teiului. În mînă avea un topor. În casă l-a găsit pe securistul Asofiei, care-i atrage atentia să lase toporul jos si că este arestat. Este dus la Securitatea din Ceahlău, iar mai apoi la cea din Piatra Neamt. După cercetările de la Piatra, unde este bătut de Ruscior Modest, e trimis sub stare de arest la închisoarea de la Galata, Iasi. Securitatea de la Piatra a scris pe dosarul care l-a însotit pe Grigore Caraza la Galata si mai departe, cu cerneală rosie si cu litere majuscule: „detinut periculos“. De la Galata ajunge si în alte temnite comuniste, Jilava, Văcăresti, Tîrgu Ocna, Constanta, Bacău, Aiud. În acesta din urmă a suferit 18 ani de zile, din care în „Zarcă“ 8 ani. Tineretea si-a petrecut-o în temnita de la Aiud. Avea să stea încarcerat 18 ani la care se adaugă 2 ani de domiciliu obligatoriu. După ce a iesit din închisoare si-a studiat la CNSAS cele 22 de dosare cu peste 8.000 de file, unde a găsit însemnări care l-au cutremurat. Închisorile Galata si Aiud, cu reeducările cele mai grele, au fost cele mai dureroase momente ale închisorilor sale.

Mii de versuri învătate în temnită

La Aiud a suferit împreună cu Petre Tutea, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Printul Ghika, Dumitru Bejan, părintele Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcănescu, părintele Mihai Lungeanu, Mirică Traian din „Trei Scaune“, ing. Dumitru Cristea. Îsi amintea de mari personalităti care l-au primit în cercul lor. „Cînd eram afară la plimbare ne învîrteam într-un cerc si gardianul ne pîndea. Dar avînd în vedere că cele trei persoane despre care vorbesc acum, Nichifor Crainic, pe care eu l-am numit Ceahlăul sau Olimpul neamului românesc, Radu Gyr, care a salvat foarte multe vieti cu poeziile lui si cu tot ce a făcut si Petrovici, filosof si autorul manualelor mele de filosofie pe care le-a făcut printre altele. Acestia erau trei oameni cu totul deosebiti si care m-au primit în cercul lor si de fiecare dată cînd voiau să facă cunoscută o nouă operă, o poezie, mă puneau să stau în fată. Si eu ascultam. Si mi-o spunea o dată, de două ori, după aceea zic «gata, stiu». Cică «treci în spate, o stii si poate ai să poti să o spui». Am memorat mii de versuri, am iesit ultima dată cu ele afară si asa cum mi s-a cerut de către acesti oameni, cică «tu nu vei muri nicicum. Scoate aceste versuri în primul rînd pentru cultura, pentru literatura neamului românesc, în al doilea rînd pentru tine dacă le vei putea scoate si în al treilea rînd pentru noi. Du-te, vei iesi sigur afară, că ai toate posibilitătile, fiind si tînăr si foarte îndrăznet, foarte perseverent în hotărîrile pe care ti le-ai luat»“. După o perioadă de suferintă la Aiud, a stat în domiciliu obligatoriu la Răchitoasa, în Bărăgan, acolo unde l-a vizitat si tatăl său. Acesta, în timpul vorbitorului îi mărturiseste: „Grigore, fostii tăi elevi de la scoala din Călugăreni mă întreabă mereu, cînd vine Domnul?“. Părintele Bejan, fost detinut politic si la Răchitoasa, în lucrarea sa „Satul blestemat“ face următoarea mentiune: „Grigore era înalt, slab, nemîncat iar vîntul zbura prin plămînii lui“. Prima perioadă de detentie este cuprinsă între 31.08.1949 si 1964. Între 1964 si 1970 a fost liber si a lucrat la Piatra Neamt, la fabrica de lapte. De aici, este arestat din nou în anul 1970 si va iesi de după gratii în 1977. După gratii au fost si zile cînd primea 35 de linguri de apă pe zi; a stat 65 de zile la izolare, 40 de zile a făcut greva foamei si 156 de zile a suferit în lanturi.

Lupta a continuat în SUA

Într-o noapte, în celula mortii, a visat că muntele Ceahlău era din mămăligă. Si el mînca cu poftă, plecînd de la poale, dar nu putea nicidecum, cu tot chinul, să ajungă la Toaca si Panaghia. Cînd s-a trezit din vis, cîrpa de sub cap era udă de saliva care i-a curs din gură. A fost eliberat în iulie 1977. În total, a fost condamnat la 41 de ani de temnită grea si tot atîtia ani de interzicere a drepturilor civile. Cînd a fost eliberat, pe plicul care l-a trimis închisoarea Aiud către Securitatea din Piatra Neamt, printre alte lucruri se mentiona: „Se eliberează detinutul Caraza V. Grigore, «nereeducat si ireeducabil». După ani si ani de ani de suferintă în temnitele comuniste, a reusit să plece în exil în Statele Unite. Acolo a fost port-drapelul tututror românilor si a luptat pentru libertatea si drepturile lor în întruniri ale acestora, la posturile de radio americane, în presă, în Senatul american. A dat foc la steagul URSS la o manifestatie din centrul Washington-ului, în 1986 si a primit cetătenie americană. S-a căsătorit în Las Vegas, Nevada, cu profesoara Rodica născută Popescu în Hangu. Pe 22.08.2006 este invitat la Casa Albă de doamna Hillary Clinton, în calitate de presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici. În SUA a locuit între 1979-2001. Timp de 21 de ani, cît a stat în USA, a lucrat la o firmă a unor asiatici, unde a fost apreciat. În Senatul american a depus documente în numele tuturor românilor, cerînd drepturi pentru ei. Lucia Hossu-Longin a mers personal în America si a filmat pentru serialul „Memorialul Durerii“, prezentîndu-l pe Grigore Caraza. În martie 2008, un alt realizator, CristianTabără, de la PRO TV, a făcut un documentar despre fostul detinut. A devenit cetătean de onoare al comunei Poiana Teiului si al municipiului Piatra Neamt, presedinte de onoare al Fundatiei Stefan cel Mare si Sfînt. A dus două troite sculptate în Ardeal, în localitatea Kania (la 7 km de cimitirul din Tiganca - Basarabia), împreună Adrian Alui Gheorghe si Florin Săsărman, la Hagi Kurda - în Bugeag - Basarabia, la Orhei, Nicolaeuka si la Cahul, împreună cu Nicolae Popa din Los Angeles. Am avut onoarea de a-l însoti pe domnul Caraza în mai multe excursii, să zicem tematice, în care a dorit să-si întîlnească fosti colegi de temnită, dar încercînd să-si revadă si fostii temniceri.

„Era iute de mînie, se supăra repede, dar îi trecea. Stiai însă că te poti baza pe el, că nici mort nu te va trăda“

Undeva, într-un sat pe Valea Bistritei, aflase că locuieste unul dintre tortionarii tineretii sale si a vrut să-l întîlnească. Să-i zică vreo două, cel putin! Mi-a cerut să stau cu masina pornită în drum si el intrat cu profesorul Dorel Rusu într-o curte lungă. Îl asteptam cu teamă, stiindu-l iute de vorbă si de mînie. S-a întors după vreo zece minute să ia una dintre cărtile sale pe care să o ofere cu dedicatie. „Cui?», am întrebat. „Securistului?!“. Nu, ci sotiei acestuia, o doamnă care a reusit să îi înmoaie sufletul cătrănit. Sosind la Hasca, i-a povestit părintelui Iustin ce a pătit si acesta i-a zis: „Mai iartă si tu, Grigore, vezi că poti!“. Grigore Caraza i-a răspuns: „Iartă matale, părinte, că poti! Eu nu!“. „Grigore, vezi tu, ai o cruce de dus!“. „Stii ceva, părinte, du-o matale, că poti, eu nu mai pot!“. Dar, a dus-o în continuare si a iertat încă destule. L-am însotit si la Aiud, la memorialul ce se tine în fiecare septembrie lîngă monumentul ridicat lîngă Rîpa Robilor, locul unde erau aruncate osemintele celor morti în închisoare. Acolo unde părintele Iustin ridicase o bisericută pentru un schit în memoria celor multi decedati în una dintre cele mai crunte temnite comuniste. Tot drumul a cîntat si a recitat poezii. Încă mai stia în întregime „Balada codrului fără haiduc“ a lui Radu Gyr, un poem de 184 de strofe închinat lui Iancu Jianu. A iesit din închisoare cu 12.000 de versuri memorate si mai uitase dintre ele. Încerca cu orice prilej să le împărtăsească si celorlalti. Păcat că nu s-a găsit cineva care să transcrie toate poeziile stiute de el, învătate de la poetii temnitelor comuniste, Gyr, Ciurunga, Bacu, Crainic si de la încă multi altii, unele dintre ele nefiind de nimeni scrise. A cîntat si la Aiud cîntece vechi patriotice si bătrînii împovărati de ani si suferinte parcă prinseseră măretie de voievozi musatini. Îi erau alături părintele Paulin, părintele Lungianu, părintele Sabău, Neculai Popa si încă multi altii ce-au venit cu colaci, panacidă si vin să-si plîngă tovarăsii care n-au mai apucat să se mai bucure de cerul larg al libertătii. L-am întrebat despre părintele Lungianu, care a mers odată cu noi la Aiud. Mi-a răspuns că a fost printre cei 50 de oameni din 7.000 de detinuti care au refuzat reeducarea. „Noi ăstia care n-am acceptat reeducarea am fost adunati cu totii lîngă Zarcă si atunci ne-am văzut care cum sîntem. Cînd ne-am asezat pe coloane am simtit un ghiont în spate. Era Mihai Lungianu. „Am stiut că te găsesc aici“, mi-a zis. „Să stii că si eu stiam“, am răspuns eu cu mare bucurie. Pe vremea aceea, Caraza era certat cu Neculai Popa, fostul său coleg de temnită, si el nemtean, din Dragomiresti. I-am luat acestuia un interviu cu fereală, să nu mă vadă mos Grigore. L-am întrebat pe Neculai Popa cum era în acele vremuri de la Aiud Grigore Caraza. „Era ca si acum, veni răspunsul, era iute de mînie, se supăra repede, dar îi trecea. Stiai însă că te poti baza pe el, că nici mort nu te va trăda. Asa sînt oamenii ăstia din muntii Neamtului si eram mîndru că eram nemtean ca si el“.

„Pentru mine, România înseamnă frumusetea si gloria ei, înseamnă piatra de hotar a Europei între barbarie si civilizatie“

L-am însotit si la Chiril, la părintele Filaret Gămălău, un alt îndîrjit luptător anticomunist, dar pe care l-am aflat fără puterea de-a mai povesti, de a mai împărtăsi dintr-o experientă de viată bogată în suferintă si durere. Am fost redactorul unei cărti dedicate lui Grigore Caraza de profesorul Dorel Rusu si am aflat multe. De asemenea, am sprijinit si publicarea cărtii „Steaua blestemată“ a aceluiasi autor, Grigore Caraza fiind din nou unul dintre protagonisti. Cartea sa „Aiud însîngerat“ este una de căpătîi pentru românii care gîndesc româneste si le recomandăm spre citire. Am folosit pentru acest articol date din aceste cărti, dar si din înregistrările realizate cu Grigore Caraza. Dorel Rusu a ales ca motto pentru prima sa carte vorbele lui Grigore Caraza spuse în februarie 2009, de ziua sa, lîngă Piatra Teiului, unde cîndva fusese casa părintilor săi. „Pentru mine, România înseamnă frumusetea si gloria ei, înseamnă piatra de hotar a Europei între barbarie si civilizatie, înseamnă muntii si codrii nesfîrsiti de brad, văile si dealurile, bisericile si mănăstirile, înseamnă mormintele străbunilor nostri, înseamnă păsările care cîntă pe ram, tot ce este bun, nu străinii veniti peste noi pentru a ne jefui si înrobi. (...) Nicăieri în lume cerul nu este mai senin, mai ales noaptea, mereu plin de stele, ca la mine la Poiana Teiului. Acum, octogenar fiind, privesc cu mîndrie pădurea verde de brazi din jurul meu, Piatra Teiului - o adevărată doamnă a muntilor, ascult freamătul apei Bistritei. Steaua mea a umblat prin multe închisori comuniste si prin destule tări ale lumii dar, sufletul meu a rămas tot în satul copilăriei mele - Poiana Teiului, unul dintre cele mai frumoase din lume“. Despre Grigore Caraza zicem acum că a fost. Un bărbat tare, verde, asa precum brazii din codrii de deasupra satului său de lîngă Piatra Teiului. Un om care a crezut cu tărie în niste idealuri pe care tumultul unei vieti prea agitate ne fac să le privim, în cel mai bun caz, cu indulgentă. Viata, credinta si lupta sa au fost profunde si de aceea trebuie să ne aducem obolul nostru de neuitare, să le facem cunoscute, mai ales în rîndul celor tineri, care astfel poate vor întelege cît de mult rău pot face oamenii unor semeni de-ai lor.

Articol Monitorul de Neamt
Ion Asavei si Daniel Dieaconu
01.02.2017