Gheorghe Panu, un împătimit al
Ceahlăului şi un oaspete statornic al Durăului pînă la moarte
Autor
articol
Gheorghe Panu a fost una dintre marile intelegenţe ale
neamului românesc, un spirit vizionar, democrat, de multe ori neînţeles, de
multe ori părăsit de prieteni şi tovarăşi de luptă politică. A fost considerat
„fripturist“ şi „traseist“ politic, dar noi
insistăm pe consecvenţa ideilor sale politice, pe care a încercat să le
implementeze printr-un partid sau altul. Ideile sale nu erau schimbătoare. A
fost legat de judeţul Neamţ, de Ceahlău, de Durău. Acesta este motivul pentru
care ne-am concentrat asupra figurii sale – a fost una dintre marile
personalităţi, care, deşi nu era nemţean, a iubit judeţul nostru şi şi-a dat
osteneala pentru propăşirea lui. S-a născut la Galaţi în 1848, fiu al
ofiţerului Vasile Panu din Vaslui, aghiotantul lui Alexandru Ioan Cuza. Face
şcoala primară şi liceul în Iaşi, apoi se înscrie la universitate, unde
studiază literele. După ce devine membru al Junimii (1872) , primeşte o bursă
cu ajutorul lui Titu Maiorescu şi pleacă la studiu la Paris, împreună cu Vasile
Conta şi Alexandru Lambrior. Cu siguranţă, Titu Maiorescu avea ochi pentru
tineri valoroşi, dar avea şi de unde alege în Moldova acelor ani. Studiază
istoria, literele şi ştiinţele juridice la Paris şi Bruxelles, unde îşi ia
doctoratul în drept. După întoarcerea în ţară devine procuror, apoi avocat.
Este însă pasionat de lupta politică şi intră, firesc, la gruparea
conservatorilor junimişti, dar o părăseşte alăturîndu-se Partidului Naţional
Liberal, devenind şeful de cabinet al ministrului de Interne, C. A. Rosetti –
1881 şi deputat al acestui partid, calitate în care susţine votul universal,
face o alianţă cu deputaţii socialişti şi condamnă vehement pe deputaţii
antisemiţi. Editează mai multe ziare: Lupta, 1884, Cronica, Ziua, Săptămîna din
1891, revistă pe care o scoate singur, şi colaborează la multe alte publicaţii:
Convorbiri Literare, Epoca, Epoca Literară, Liberalul. Ziarul Lupta avea în
perioada de apariţie cel mai mare tiraj, iar revista Săptămîna, pe care o scria
singur, era citită cu nesaţ de intelectualii români. În ziarul Lupta pe care-l
conducea, în 1887, a publicat pamfletul „Omul periculos“.
Articolul critica decizia regelui de a încheia o nouă convenţie comercială cu
Imperiul Austro-Ungar, acuzîndu-l de a fi „cătană nemţească“, „ulan
prusian“, „izvorul tuturor relelor“, „samsarul
tuturor trădărilor“, „suflet blestemat“. Acest fapt a
atras mînia lui Carol I. În calitate de director al ziarului, Gheorghe Panu
fost chemat în instanţă pentru ofensa adusă regelui, a fost găsit vinovat şi a
fost condamnat la pedeapsa maximă de doi ani de închisoare şi la o amendă de 5.
000 lei. Ca să nu fie închis, Panu a fugit la Paris. În 1888, este ales ca
deputat la Iaşi, pe listele opoziţiei anti-liberale şi se întoarce în ţară, dar
este arestat la graniţă şi adus la Piatra Neamţ în închisoare. Nicu Albu,
prefect al Neamţului la acea dată, apropiat lui Panu, a făcut ca arestul să-i
fie uşor, alături fiindu-i şi adeptul politic, viitorul primar şi memorialist,
Dimitrie Hogea. Regele Carol l-a graţiat după 10 zile, iar pietrenii l-au
condus în triumf spre gară.
Adăposturi montane, drumuri, tel,
serviciu de poştă…
Gheorghe Panu a fost de două ori deputat (1881, 1888)
şi o dată senator (1892). În 1888 şi-a creat propriul partid, Partidul Democrat
Radical. Ca adept al radicalismului a promovat republicanismul, votul
universal, antidinasticismul, reforme agrare, impozit progresiv, regim vamal
protecţionist, restrîngerea prerogativelor regale, drepturi pentru muncitori,
juriu pentru delicte de presă etc. Şi-a dorit foarte mult să ajungă ministru
dar, din anumite motive, acest lucru nu s-a întîmplat, unul dintre ele fiind
conflictul cu regele care îi refuză candidatura la un post de ministru,
afirmînd că „un om care nu s-a supus legilor ţării nu poate fi ministru“,
făcînd aluzie la fuga sa în Franţa pentru a scăpa de răspunderea legală. Ca
istoric se remarcă prin lucrările: „Studii asupra atîrnării sau
neatîrnării politice a românilor“, „Portrete şi tipuri
parlamentare“, „Amintiri de la Junimea din Iaşi“, „Cercetări
asupra stării ţăranilor în vremurile trecute“. Venea în Neamţ la
prietenul său Calistrat Hogaş, făcea de obicei vizite la mănăstiri, la Tîrg, la
Piatra, la Bălţăteşti şi Oglinzi, pînă în 1890, cînd s-a îndreptat pentru prima
dată spre Durău. Căci a devenit un împătimit al Ceahlăului şi un oaspete
statornic al Durăului pînă la moartea sa, în 1910. La început a stat în gazdă
la Răpciuni la un gospodar, dar şi-a făcut apoi o casă proprie la Durău. Făcea
excursii lungi pe Ceahlău, dar şi în zonele dimprejur, pînă la Borsec sau Vatra
Dornei. Pe Ceahlău a făcut un prim adăpost lîngă stînca Panaghia, mai
sărăcăcios şi două mai mari cu paturi la Stănile şi la Mesteceni. A fost un
pionier al turismului pe muntele Ceahlău. Era vizitat de Caragiale,
Delavrancea, Coşbuc, Morţun, dr. Istrati, Al. Bădărău ş. a. Aici, la Durău, a
scos multe numere ale revistei pe care o scria singur – „Săptămîna“,
atît de citită în epocă. Influenţa sa a făcut să se înceapă şoseaua pe valea
Schitului, s-au făcut poduri şi podeţe. S-a refăcut la cererea sa drumul de la
Hangu spre Bicaz, cu mare folos pentru muntenii de la poale de Ceahlău. La
stăruinţa sa s-a făcut linie telică, cu post telic şi serviciu de poştă regulat
pînă la Durău. Prietenia cu stareţul Teofan a făcut ca influenţa lui Panu să se
răsfrîngă şi asupra schitului care a fost ridicat la rangul de mănăstire, a
găsit fondurile necesare pentru repararea bisericii şi a clopotniţei în timpul
ministerelor lui Spiru Haret şi dr. C. Istrati. Dimitrie Hogea îşi amintea că
Panu a intervenit împotriva prinţului Sturdza ca să nu taie pădurea de brazi
din jurul Durăului, care aducea un farmec deosebit aşezării şi organele silvice
şi boierul i-au dat pînă la urmă dreptate aprigului apărător al Durăului.
Cancerul la intestine care-l măcina nu a putut fi tratat la Paris. Şi nici nu
mai avea bani pentru medicii de la Paris, căci nu mai putea să muncească. „Grozav
lucru e sărăcia, avea să zică, niciodată n-am simţit-o ca acum“. A
murit sărac, nelăsînd urmaşilor mare lucru. Guvernul liberal a hotărît funeralii
naţionale, presa a avut numeroase articole elogioase pentru un mare „sămănător
de idei“. Demn de remarcat faptul că regele Carol I a hotărît din
mijloacele sale particulare o mică pensie pentru văduva Panu. Casa de la Durău
a fost vîndută către Ministerul Cultelor şi a devenit arhondaric al mănăstirii.
Puţini mai ştiu asta astăzi, au mai rămas cîteva fotografii, cîteva cărţi
poştale. Oamenii locului nu ştiu de Gheorghe Panu, de şederea sa la Durău şi de
mult binele făcut zonei. Stă scris doar pe o placă de marmură rezemată de un
perete lăturalnic al clopotniţei de la Durău despre faptul că a fost „un
mare ajutător al schitului“. Cam atît. Puţin pentru un om atît de mare,
poate cel mai important care s-a legat statornic de aceste locuri şi de aceea
am ridicat acest articol pentru mai multă ştiinţă şi preţuire şi astfel
neuitare.
